Raiffeisen Bank, a treia bancă după active, administrează lichidităţi de 480 de milioane de euro pentru 20.000 de clienţi cu venituri de peste 2.000 de euro lunar, incluşi în programul "Premium banking".
"În mod normal, aceşti clienţi sunt primii care îşi revin după o criză economică. Ambiţia noastră este să ajungem la peste 40.000 de clienţi în următorul an şi jumătate", a declarat Vladimir Kalinov, vicepreşedinte executiv responsabil cu retailul în cadrul Raiffeisen.
În 2009 Raiffeisen şi-a restructurat serviciile de private banking, creând două segmente. Clienţii cu lichidităţi de peste 100.000 de euro au fost incluşi în segmentul de private banking, beneficiind de bancher personal şi consultanţă pentru investiţii, în timp ce clienţii cu lichidităţi între 15.000 de euro şi 100.000 de euro, ori un venit lunar de cel puţin 1.000 de euro, au fost incluşi în serviciul Premium Banking.
Prin acest serviciu clienţii primesc servicii preferenţiale, având de asemenea un bancher dedicat şi birouri speciale în cadrul a 71 din unităţile băncii. Numărul clienţilor de "Premium banking" a crescut de aproape patru ori din 2009, iar banca ţinteşte o dublare a portofoliului până în 2012. Clienţii-ţintă pe acest segment sunt persoanele cu profesii liberale (medici, profesori, avocaţi), dar şi cei care ocupă poziţii de management în companiile mari. O pondere impor-tantă în rândul acestor clienţi o au persoanele între 25 şi 55 de ani din oraşele cu peste 100.000 de locuitori, potrivit profilului identificat de bancă. Cei mai mulţi clienţi se află în Capitală.
"Sunt oameni ocupaţi, care nu au timp să-şi managerieze banii proprii şi aici intervine bancherul personal care le oferă soluţii de investiţii", a precizat Kalinov.
Cea mai mare parte a sumelor atrase de la clienţii premium sunt investite în depozite şi fonduri de administrare a