Oţelul a suferit o repriză, apoi şi-a sufocat adversarul. Dinamo a revenit pe final, dar continuă să propună o apărare de desene animate. Dinamo are multe păcate trecute, prezente şi, probabil, viitoare, dar nu este o echipă meschină. Dinamo vrea să joace, atacă, desface terenul, nu îl înfăşoară. Nu îl ferecă. Ando, fundaş care odinioară lucra fără anestezie pe tibiile adversarilor, nu este un antrenor al defensivelor savante. Fălcosul a rămas, bănuiesc, cu nostalgia porţii adverse pe care o vedea mai mult de la distanţă, aşa că îşi pune acum în practică o parte din fanteziile reprimate ale tinereţii.

Mijlocul lui Ando

5 mijlocaşi, dintre care 3 pur ofensivi - Alexe, Cătălin Munteanu şi Bakaj - aceasta a fost propunerea antrenorului din Ştefan cel Mare pe terenul Oţelului. Mărgăritescu şi Kone urmau să sprijine apărarea în centrul căreia a revenit Dragoş Grigore şi să recupereze baloane din picioarele atacanţilor gălăţeni. În faţă, în balans pe lîngă careul lui Grahovac, Liviu Ganea. Sprinterul. Omul execuţiilor rapide. Nu foarte precise.

Antal şi Viglianti, surprizele lui Dorinel

Dorinel Munteanu a schimbat nişte jucători, nu filosofia unei echipe clădite pe disciplină cazonă. În faţă, Antal şi Viglianti au fost preferaţi pentru plusul de imaginaţie, pentru ruperile de ritm. Linia de fund - Rîpă, Perendija, Sergiu Costin, Sălăgeanu - a rămas însă neschimbată. Între atac şi apărare, un singur punct stabil faţă de etapa precedentă, Giurgiu, echivalent de Mărgăritescu la Dinamo. Un alt element al filosofiei dorineliste asupra fotbalului este că mingea trebuie să ajungă repede la poarta cealaltă. Aşa s-a înscris şi golul din minutul 31. Viglianti a centrat din cădere peste toată apărarea dinamovistă, Zie Diabate a admirat balistica perfectă a mingii şi nu a sărit la cap, iar Liviu Antal a preluat pe piept, ca un vîrf veritabil. Ş