Lucrurile s-au precipitat, vremea a fost urâtă-urâtă, oboseala s-a acumulat şi chiar dacă îmi planificasem să scriu zilnic, evident nu am reuşit. Aşa că, pe repede înainte. Cu scuzele de rigoare, de bună seamă.

Miercuri, 13 aprilie

După ce am terminat de scris miile de semne pentru Pandora’s, chestie care mi-a mâncat mare parte a dimineţii de miercuri, am plecat să mă întâlnesc cu Bia la OK Offenes Kulturhaus, centrul de artă contemporană în care se află sediul festivalului şi în care au loc mare parte din evenimente. OK Centrum, după cum mai este cunoscut, a fost înfiinţat în anii ‘80 şi este susţinut financiar de Guvernul Regional al Austriei Superioare, care finanţează de altfel şi festivalul de film (15% din bugetul festivalului de anul acesta este dat de acest guvern regional). Clădirea gri aduce cu o hală industrială şi vine în continuarea vechii şcoli a călugăriţelor ursuline, dar cum-necum întreg ansamblu dă bine. Mai puţin spaţiul din faţa centrului, care e plin de scânduri, muncitori, unelte şi o macara – toate pentru că se lucrează de zor la restaurarea bisericii Ursulinelor din apropiere. Dar probabil că asta se va rezolva în scurt timp, aşa că data viitoare când voi mai veni în Linz totul va fi perfect.

Ajung la OK Centrum şi rămân din nou uimită cât de puţină lume se învârte prin jur. La TIFF, indiferent de vreme, în locurile unde se întâmplă ceva în timpul festivalului e mereu vânzoleală şi agitaţie. Pun deocamdată liniştea asta pe seama vremii urâte şi a faptului că e doar prima zi. Dau de Bianca în interiorului centrului, mai exact la cafeneaua restaurant Solaris, locul în care vom lua masa zilnic de acum încolo. În timp ce aşteptăm prânzul (apropo, supa cremă de dovleac de aici are un gust cam lemnos, dar cea de sparanghel e delicioasă), Bia îşi scrie textul pentru ziar. Totul sub ameninţarea terminării bateriei laptopului meu,