Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţul William a lipsit de la repetiţia pentru nunta Kate Middleton

Publicat in Antena 3, sâmbătă 16 aprilie 2011 ·

O singură săptămână a mai rămas până la nunta prinţului William. Febra pregătirilor a curpins nu doar Londra, ci întreaga lume. Casa Regală a dezvăluit programul ceremoniilor. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Totul e plănuit minut cu minut.

O repetiţie generală pentru nuntă a avut loc vineri în abaţia Westminster. A lipsit doar mirele, reţinut la datorie, în baza militară din Ţara Galilor. Şi nici presa n-a avut acces. Ziariştii au putut urmări doar repetiţia corului de copii care va cânta la ceremonie.

Presa a aflat şi unde-şi va petrece Kate Middleton ultima noapte de domnişoară: la un hotel de cinci stele de lângă palatul Buckingham. Viitoarea prinţesă şi familia ei au rezervat, cum se şi cuvenea, apartamentul regal.

Potrivit programului, mireasa va părăsi hotelul la ora 9.51 fix şi va ajunge la biserică în mai puţin de nouă minute. Pe traseu a început curăţenia generală, pentru ca totul să strălucească în ziua nunţii.

Străzile s-au umplut şi de tarabe cu suveniruri legate de nuntă. Se vinde orice, de la păpuşi tricotate cu chipul mirilor, la păpuşi cu chipul lui Kate Middleton, aproape la fel de fermecătoare ca şi modelul.

O singură săptămână a mai rămas până la nunta prinţului William. Febra pregătirilor a curpins nu doar Londra, ci întreaga lume. Casa Regală a dezvăluit programul ceremoniilor. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Totul e plănuit minut cu minut.

O repetiţie generală pentru nuntă a avut loc vineri în abaţia Westminster. A lipsit doar mirele, reţinut la datorie, în baza militară din Ţara Galilor. Şi nici presa n-a avut acces. Ziariştii au putut urmări doar repetiţia corului de copii care va cânta la ceremonie.

Presa a aflat şi unde-şi va petrece Kate Middleton ultima noapte de domnişoară: la un hotel de cinci stele de lângă palatul Buckingham. Viitoar

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reuters: SUA și Ucraina semnează acordul privind mineralele peste câteva ore

Adevarul acum o ora
Ucraina și SUA se pregătesc să semneze marți, 4 martie, acordul privind mineralele, potrivit surselor Reuters.

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 29 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 4 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 4 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Trudeau spune că taxele impuse de Trump Canadei sunt „ceva foarte prostesc”

BusinessMagazin acum 2 ore
Într-un discurs adresat canadienilor, premierul Justin Trudeau s-a adresat direct lui Donald Trump şi a spus că decizia sa de a impune taxe unuia dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite este „un lucru foarte prostesc”.

Senatorul republican Lindsey Graham comentează pozitiv postarea lui Zelenski: „Urmează zile mai bune” pentru Ucraina, crede el. Vineri, sugerase că Zelenski trebuie „să se schimbe sau să plece”

News.ro acum 2 ore
Senatorul republican Lindsey Graham a scris pe X că „urmează zile mai bune” pentru Ucraina, postând şi un emoji cu degetul mare în sus, ca răspuns la postarea preşedintelui Volodimir Zelenski în care şi-a afirmat disponibilitatea de a semna acordul

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum o ora
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 3 ore
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°