Intrarea Domnului în Ierusalim

În cartea folcloristului Ion Ghinoiu găsim explicaţia obiceiului păgân al „Lăzărelului", ceremonie din sudul ţării, a cetei de fecioare, structurată pe modelul colindelor, dedicată zeului vegetaţiei cu același nume, în sâmbăta Floriilor. „Lăzăriţa", îmbrăcată în rochie de mireasă. Se plimbă în pași de dans în interiorul cercului format din suratele ei, pe o melodie simplă, duioasă, povestind drama eroului: plecarea de acasă cu oile sau cu caprele, moartea lui năpraznică după căderea dintr-un copac. Căutarea îndelungată a trupului, găsirea lui, aducerea acasă, învierea și metamorfozarea lui în flori și vegetaţie luxuriantă, marcată de colindătoare printr-o horă veselă. Colindătoarele ating apoi gazdele cu ramuri verzi de salcie. Un ritual ancestral, caracteristic de reînviere a naturii.

În creștinism, Duminica Floriilor, numită şi Duminica Stâlparilor, marchează intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim şi este sărbătorită întotdeauna în a şasea duminică a postului mare. După minunea învierii lui Lazăr, în patra zi după moartea acestuia, căpeteniile iudeilor au luat hotărârea să-l omoare pe Iisus cu primul prilej. Arhiereul Caiafa afirmă: „mai de folos ne este să moară un om pentru popor, decât să piară întreg neamul". Pentru a-şi arăta preţuirea pe care o aveau pentru Iisus, oamenii aşterneau în calea lui ramuri, strigând: „Osana! Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului! ...Osana, Fiul lui David!"

După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului, care l-a întâmpinat pe Mântuitor cu ramuri de finic, Biserica Ortodoxa a rânduit ca în această zi să împartă credincioşilor ramuri de salcie binecuvântate. Ele simbolizează biruinţa asupra morţii prin învierea lui Lazăr şi prevestesc biruinţa asupra morţii prin Învierea lui Hristos. Sfinţirea le transferă calităţi purificatoare, salcia fiind învestită cu sacralitate