Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luceafărul şi Bihorul Beiuş, învinse în deplasare

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 16 aprilie 2011 ·

Cu toate că e evoluat bine şi şi-a dominat adversarul, echipa orădeană Luceafărul a trebuit să se recunoască învinsă în runda cu numărul 22 din Seria a V-a a Ligii a III-a. Elevii antrenorului Florin Fărcaş au întâlnit pe malurile Begăi formaţia a doua a clubului FC Timişoara, care beneficiind şi de 6 jucători de la prima formaţie a reuşit să le dea bihorenilor prima înfrângere din retur.

După o primă repriză în care nu s-a înscris, dar în care oaspeţii au fost vioara întâi, în partea a doua a jocului, pe fondul unor acţiuni ofensive mai consistente a bihorenilor, gazdele reuşesc să dea lovitura şi să înscrie, mai întâi prin Popovici, în minutul 60, şi apoi, prin Jitaru, 5 minute mai târziu. Chiar dacă mai târziu, jucătorii de la Luceafărul beneficiază şi de o lovitură de pedeapsă, ratată de Ember, aceştia nu mai izbutesc să înscrie şi se văd nevoiţi a se întoarce de la Timişoara cu prima înfrângere din acest retur.

"A fost o dispută echilibrată în prima parte, în care am avut câteva oportunităţi, dar pe care nu le-am fructificat. În repriza a doua am ratat o ocazie uriaşă prin Ianc, în minutul 52. Am stat destul de bine în jurul lor, dar, din păcate, ne-au surprins printr-o greşeală în defensivă. Am avut însă destule ocazii, neconcretizate, inclusiv un penalty. Ne afectează această înfrângere, dar sperăm s-o uităm cât mai repede", a declarat după joc,antrenorul Florin Fărcaş.

Luceafărul a început jocul în formula: Goia - Letan, Cura, Magda, Muntean - Roşu, Ghilea, Ianc - Schwarchopff, Ember, Paina. Pe parcurs antrenorul Florin Fărcaş i-a introdus în joc şi pe: Lupaşcu, Andor şi Neaga.

Nici cealaltă formaţie bihoreană din competiţie, CF Bihorul Beiuş, care a evoluat tot în deplasare, dar la Arad, nu a avut un rezultat mai bun vineri. Ba chiar, dimpotrivă: s-a întors de pe malurile Mureşului cu un scor şi mai drastic, 0-3, în faţa Gloriei CTP

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 38 minute
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Tranzacție majoră în turismul românesc: Maghiarii de la Szallas au cumpărat Litoralulromanesc.ro

Wall-Street.ro acum 22 minute
Agenția Litoralulromanesc.ro a fost cumpărată de Szallas Group, parte a grupului polonez Wirtualna Polska Holding, de la Ionuț Nedea cu peste 21 milioane de euro ”Tranzacția va crea condițiile dezvoltării unui jucător major în contextul turismului r

Rezultate Alegeri Locale 2024 Sectorul 1. Clotilde Armand cere oficial renumărarea voturilor / Replica rivalului / PNL a proclamat victoria lui George Tuţă / Incertitudine şi la Sectorul 2

Mediafax acum 28 minute
UPDATE Replica lui Tuţă: cifrele nu mint „Cifrele nu mint. Oamenii au votat pentru reclădirea Capitalei Capitalei. Orice calcul arată tot asta. Nimeni nu mai poate întoarce votul exprimat de cetăţenii Sectorului 1”, transmite pe Facebook George Cris

Un avion care decolase din Spania a fost distrus de grindină. O parte din botul aeronavei s-a rupt și parbrizul a fost spart

HotNews acum o ora
O aeronavă care aparține companiei Austrian Airlines a fost ciuruită de grindină. Plecase din Spania spre capitala Austriei și a fost lovită de o furtună puternică. AvionFoto: Știrile PRO TV

Cod portocaliu de caniculă în București/16 județe din țară, sub avertizare ANM!

Gandul acum 28 minute
Potrivit unei avertizări trimise de Administraţia Naţională de Meteorologie, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei şi sudul Moldovei sunt sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat. Ate

METEO: Cod galben de ploi, vijelii și grindină în peste jumătate din ţară, în cursul zilei de marţi

G4Media acum 21 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate din ţară. Conform prognozei de specialitate, în intervalul orar 12:00 – 23:00, în Banat

Pasagerii răniţi din avionul companiei Singapore Airlines, afectat de turbulenţe severe în mai, vor primi compensaţii de cel puţin 10.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Compania Singapore Airlines a anunţat, marţi, că a oferit compensaţii de 10.000 de dolari (9.287 de euro) pasagerilor care au suferit răni minore într-un zbor care, luna trecută, a trecut prin turbulenţe violente şi că va discuta sume mai mari cu ce

Europenii negociază continuarea livrărilor de gaze printr-o importantă conductă care leagă Rusia de Ucraina

HotNews acum 52 minute
Mai mulţi oficiali europeni poartă discuţii pentru continuarea livrărilor de gaze printr-o importantă conductă care leagă Rusia de Ucraina, în încercarea de a evita ca războiul din Ucraina să afecteze şi mai mult aprovizionarea cu energie a continen

Soldaţi nord-coreeni au trecut granița în Coreea de Sud. S-au tras mai multe focuri de armă

Ziare.com acum 3 ore
Soldaţi nord-coreeni au trecut pentru scurt timp duminică frontiera cu Coreea de Sud, ai cărei militari au tras focuri de avertisment, a anunţat marţi Statul Major sud-coreean (JCS), notează AFP. "Soldaţii nord-coreeni care lucrează în interiorul DM

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli Bartolomeu şi Barnaba. Dintre aceştia Sfântul Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici, şi a propovăduit Evanghelia la indieni, scriindu-le Evanghelia lui Matei. A fost r

Vremea

București
acum

28°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

25°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

16°/23°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/25°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°