Uite, eu ţin post, ştii ce tare e? Nu vrei să ţii şi tu cu mine, să fim mai mulţi la mântuire?

Postul a devenit o formă pioasă de îmbuibare cu borhot vegetal de sinteză. E o ocazie unică pentru toate doamnele cu unghii luuuuungi, roşii şi foarte lucioase să miroasă a usturoi ca navetiştii şi să vorbească despre urzici, detox şi botox de casă, de la ţărani.

Primul lucru pe care îl poţi afla de la un preot de bun-simţ e că nu trebuie să vorbeşti despre asta. Adică, să ţii post nu e ca şi cum te-ai duce la sală. Poate că nu are cine să te ajute la haltere şi, pentru că tot te simţeai singur pe o pânză de păiaaanjen, ai mai chemat un elefant. Uite, eu ţin post, ştii ce tare e? Nu vrei să ţii şi tu cu mine, să fim mai mulţi la mântuire? În loc să spună pardon, scuzaţi, nu gust ceafă de porc, pentru că sunt cu maşina, biata ţoapă creştină de ocazie spune: dragă, dar eu ţin post, nu ţi se pare că am mai slăbit?

Te uiţi la faţa omului şi te pocneşte râsul când te gândeşti că dragostea pentru Hristos şi credinţa au ajuns să-i facă pe bieţii ortodocşi să piardă ore în supermarketuri comparând calitatea diverselor sortimente de crenvurşti şi tobă vegetală, de hamburgeri şi şniţele vieneze de soia, de peşte şi lapte de soia. De fapt, Iisus a intenţionat să crească vânzările de soia, dar abia acum începe să iasă treaba asta la iveală, odată cu restul dezvăluirilor din romanele lui Dan Brown. Se poate ţine post şi la McDonald’s, dar şi la Hanul creştinilor veseli, de unde izvorăsc atât iahnia, cât şi şpriţul cel de toate zilele, care e de post, că n-are carne, bată-l norocul. Iertarea păcatelor pândeşte şi la fraţii noştri musulmani, doar să fiţi atenţi ca şaorma vegetariană să fie şi de post, cunoscătorii ştiu de ce.

E interesant că multă lume iese în continuare la restaurante fără nicio legătură cu povestea asta şi cere cu o oarecare îndr