Un român ce avea pe numele său emis un mandat european de arestare a fost reţinut de poliţia spaniolă din Sevilla. Bărbatul în vârstă de 33 de ani e acuzat că a comis trei jafuri în care a folosit metode de intimidare, cinci agresiuni sexuale, dar şi sechestrare de persoane.
D.M., cetăţean român, a fost arestat de agenţii Poliţiei Naţionale din Spania, informează adevarul.es. Bărbatul în vârstă de 33 de ani a fugit din ţară şi s-a refugiat la Sevilla, unde surse din poliţie au confirmat reţinerea lui.
Românul este acuzat că a comis, în Bucureşti, trei jafuri în care a făcut uz de metode de intimidare împotriva victimelor sale.
Două dintre victime erau minore
Totodată, el este cercetat penal pentru cinci agresiuni sexuale, comise în mai 2010. D.M. îşi intimida victimele, două dintre ele minore, şi le forţa să întreţină relaţii sexuale cu el, atât normale, cât şi orale şi anale. Pe lângă viol, bărbatul este acuzat că şi-a sechestrat mai mult timp victimele.
Infracţiunile au avut loc în zona Bucureştiului, iar autorităţile române au emis un mandat european de arestare pe numele său după ce au descoperit că a fugit din ţară. D.M. a fost arestat la Sevilla şi urmează să fie deferit oficialilor români.