Atatia ani in care am fost pierduta in fiinta ta.

Crede-ma, nu imi este usor sa accept ca sunt libera. Ce sa fac cu libertatea, cand sclavia era atat de dulce? Ajungea sa imi zambesti, si cea mai innourata zi se transforma in sarbatoare. In bratele tale credeam ca descoperisem paradisul, iar mangaierile tale imi dadeau siguranta pe care nu o mai simtisem din copilarie... Cum as fi putut crede, vreodata, ca ceea ce traiam langa tine era dependenta? Saruturile tale ma orbisera, atentia ta era ca un drog de care nu ma mai saturam. Voiam tot mai mult din acea beatitudine si daca dragostea ta mi-ar fi tinut de foame si de cald, nu as fi cerut nimic material pe lumea asta. In adancul meu, stiam ca te sufocam, dar alungam gandul cat de departe puteam, caci ma faceai atat de fericita, prin simpla ta prezenta. Oh, iubitul meu, atat de fericita eram, punand capul pe umarul tau, in fiecare seara! S-ar fi putut sfarsi intreaga viata pe pamant, s-ar fi putut prabusi muntii si revarsa, peste noi, oceanele, nimic nu m-ar fi tulburat. Ma priveai in ochi si simteam ca totul era cuprins in acea expresie profunda, ce ma ocrotea si coplesea, in egala masura.

Iar apoi, urma goliciunea clipelor in care nu-mi stateai alaturi... Urma teama ca te-as putea pierde in orice moment, ca ai putea descoperi lucruri pe care eu nu ti le stiam darui. Daca as fi putut sa ma preschimb macar pentru o ora in Samantha, ori sa obtin de undeva o nuielusa magica, pentru a transforma universul meu in universul tau... Si ma simteam limitata, mica si neputincioasa, stiam ca meritai mai mult, iar eu nu iti puteam oferi decat sufletul meu. Dar ce sa faci cu inca un suflet cald, cand il ai pe al tau? Calatoriile tale si insomniile mele, visele din care ma trezeam gafaind, caci alergasem la nesfarsit dupa fantoma ta, parfumul pe care il adulmecau narile mele cand iti desluseam pasii in intuneric, ta