Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie şoferi Poliţia Rutieră nu mai aplică avertismente

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 16 aprilie 2011 ·

Şoc şi groază, cum ar spune unii! Serviciile Poliţiei Rutiere ar putea să nu mai aplice avertismente conducătorilor auto care sunt prinşi încălcând „puţin" legea. Nu de mult, în Capitală, a avut loc o întâlnire la care au participat toţi comandanţii Serviciilor Poliţiei Rutiere din întreaga ţară. În cadrul acestui eveniment s-a discutat, printre altele, şi posibilitatea ca poliţiştii de la Rutieră să nu mai aplice avertismente, decât pietonilor care sunt prinşi traversând prin loc nepermis şi fără să se asigure. La acest moment, nu există niciun document oficial prin intermediul căruia rutiştilor li se interzice acordarea avertismentelor, însă, din câte cunosc, se merge pe sfătuire. Mai exact, şefii Serviciilor Poliţiei Rutiere din ţară au fost sfătuiţi şă-şi sfătuiască subalternii să nu mai ia în calcul „ciumatele" avertismente. În aceste condiţii, şoferii care mai au obiceiul să vorbească la telenul mobil, fără utilizarea dispozitivului Hands-Free, în timp ce conduc se vor alege, mai mult ca sigur, cu o amendă, în loc de avertisment. Aceeaşi soartă o vor avea şi cei care pleacă la drum fără a avea cuplată centura de siguranţă. După cum am precizat şi mai sus, singurii cărora lucrătorii Serviciilor Poliţiei Rutiere le mai pot acorda avertismente sunt pietonii surprinşi traversând partea carosabilă prin loc nepermis. Posibil ca acesată măsură luată de la centru să aibă menirea creşterii gradului de responsabilitate în rândul şoferilor, însă nu trebui să scăpăm din vedere şi partea financiară, în mod automat, va creşte şi suma virată în buget. Şi dacă tot vorbim de bani, un alt aspect care ar trebui luat în considerere este modalitatea prin care ar trebui să se rezolve următoarea problemă: dacă un conducător auto este sancţionat vineri după-amiaza în localitatea Ostrov, iar amenda este plătită luni dimineaţă, pe raza municipiului Constanţa, banii respectivi ar t

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok nu mai funcționează în SUA. Iată mesajul afișat pentru utilizatori

Ziua Constanta acum 24 minute
TikTok a fost scos din SUA, lăsând milioane de utilizatori fără platforma lor preferată. TikTok a ieșit offline în SUA, cu câteva ore înainte ca o nouă lege care interzice platforma să intre în vigoare. Un mesaj care apare pe aplicație pentru utili

Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Motivul invocat de Netanyahu

HotNews acum 48 minute
Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas, programat să intre în vigoar duminică dimineață, a fost amânat. Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că încetarea focului nu va începe până când Hamasul nu va prezent lista ostaticilor care urm

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum o ora
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Horoscop pentru duminică, 19 ianuarie 2025. Sănătatea este vulnerabilă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Sanatatea este vulnerabila, de aceea ingrijeste-te mai mult in aceste weekend. Pe de alta parte, te preocupa treburile de rutina atat cele de la serviciu, cat si cele domestice. Recomandabil este sa nu depui eforturi mari. Duminica te vei sim

Yemen: Rebelii houthi sunt pregătiţi să riposteze dacă sunt atacaţi în timpul armistiţiului din Gaza

News.ro acum 2 ore
Rebelii houthi „avertizează forţele inamice din Marea Roşie cu privire la consecinţele oricărei agresiuni împotriva Yemenului în timpul perioadei de încetare a focului în Gaza”, conform unei declaraţii pe X, relatează lefigaro.fr. Houthis „vor confr

Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza intră în vigoare duminică dimineaţă

News.ro acum 4 ore
Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza urmează să intre în vigoare duminică dimineaţa, ceea ce ar putea pune capăt războiului de 15 luni, relatează AFP. Încetarea focului în trei etape va int

Mii de persoane au protestat la Washington împotriva lui Donald Trump, înainte de inaugurarea sa

HotNews acum o ora
Mii de oameni, majoritatea femei, au ieșit, sâmbătă, pe străzile din Washington DC pentru a participa la un marș împotriva președintelui ales Donald Trump, cu două zile înainte de ceremonia de inaugurare, potrivit BBC. „Marșul Poporului”, cunoscut a

Coreea de Sud: Detenţia preşedintelui a fost prelungită, manifestanţi furioşi au pătruns în tribunal

News.ro acum 10 ore
Justiţia din Coreea de Sud a aprobat prelungirea detenţiei preşedintelui Yoon Suk Yeol, care a fost suspendat din funcţie după ce a fost arestat pentru încercarea nereuşită de a impune legea marţială, ceea ce a stârnit furia susţinătorilor săi, unii

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°