Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Derby cu \"aroganţe\", scandal şi un deces!

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 16 aprilie 2011 · ·

Un fan al echipei CFR Cluj a încetat din viaţă în noaptea de joi spre vineri, după ce a suferit un infarct în pauza derby-ului cu \"şepcile roşii\".

Marile rivale din Cluj, CFR şi "U", au terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată joi seară, pe arena din Gruia, în etapa a 26-a a Ligii I la fotbal. Derby-ul Clujului s-a desfăşurat încă de la început sub o tensiune uriaşă, venită nu din teren, ci pornită din tribune şi alimentată de orgoliul organizatorilor.

Din cele 18.000 de locuri ale stadionului, conducerea campioanei a luat decizia să pună în vânzare doar 6.000. Motivul invocat: gradul ridicat de risc al acestei partide.

În plus, galeria CFR-ului a fost ajutată de amplificatoarele montate la staţia de sonorizare a stadionului pentru a acoperi puternica galerie a Universităţii Cluj, formată din aproximativ 3.000 de suporteri. Şi între jucători şi oficiali au existat incidente.

Atacantul Claudiu Niculescu a fost scos pe targă după ce fundaşul Cadu l-a lovit în plex şi l-a lăsat fără aer, iar la pauză, pe tunelul ce duce la vestiare, Florian Walter, patronul "şepcilor roşii", s-a luat la harţă cu Alin Minteuan, antrenorul "feroviarilor". La final, jucătorii oaspeţi au comis un gest incalificabil, lipind în vestiarul arenei din "Gruia" stickere reprezentând un suporter al lui "U" care urinează peste sigla celor de la CFR!

Cristian Fulop suferea cu inima

Totul a culminat însă cu decesul unui bărbat în vârstă de 40 de ani, suporter al formaţiei CFR. Cristian Fulop a fost găsit aproape fără suflare în toaleta publică a stadionului din Gruia, după pauza meciului, şi a încetat din viaţă în noaptea de joi spre vineri la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, unde fusese transportat de urgenţă.

Surse medicale susţin că pe corpul bărbatului nu erau urme de violenţă şi că acesta a decedat în urma unui in

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 24 minute
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat

News.ro acum 40 minute
Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. Pornhub, Stripchat şi XVideos trebuie să prezinte informaţiil

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum o ora
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 3 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°