În viziunea Securităţii, lucrările scriitorului aveau „un conţinut duşmănos“, iar teoriile sale luptau „împotriva artei şi literaturii progresiste“. „M-a apucat în timpul din urmă o nerăbdare, şi teama să nu se întâmple ceva cu mine, să nu rămână opera neterminată“, îi scria Blaga fiicei sale, Dorli, în 1953.

Lucian Blaga, poet, filosof, dramaturg, unul dintre cei mai valoroşi scriitori români, s-a născut pe 9 mai 1895, în comuna Lancrăm. A început să vorbească abia la 4 ani, iar mai târziu povestea că a stat „sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului". În 1919, Blaga a publicat primul său volum de poezii, intitulat „Poemele luminii". Între 1920 şi 1924 a fost redactor la ziarele „Voinţa" şi „Patria" şi a colaborat cu publicaţiile „Gândirea", „Adevărul literar şi artistic" şi „Cuvântul".

Din 1926, Lucian Blaga şi-a început cariera diplomatică, lucrând, pe rând, ca ataşat de presă la legaţiile române de la Varşovia, Praga, Berna şi Viena. A fost ales, la numai 41 de ani, membru activ al Academiei Române. Între 1939 şi 1948 a devenit profesor la catedra de filosofie a culturii, la Universitatea din Cluj.

Dosarul „de acţiune informativă"

Din cauză că scriitorul nu a acceptat să intre în Comitetul Central al Partidului Naţional Popular, un satelit al Partidului Comunist, Securitatea a început să îl urmărească îndeaproape pe Lucian Blaga. Astfel, în 1949, după reforma învăţământului, Blaga a fost înlăturat definitiv din postul de profesor universitar. Până în 1959 a lucrat la Institutul de Istorie şi Filosofie din Cluj, ca cercetător, iar apoi a fost transferat la Biblioteca Filialei Academiei din Cluj.

Scriitorul nu a mai putut să-şi publice volumele, dar a continuat să scrie, operele din această perioadă fiind publicate după moartea sa. În schimb, a început să traducă lucrările unor poeţi străini, iar în 1950 a sta