Probleme. Carul Primăriei s-a oprit în drum şi a trebuit să fie împins Originalitate. Standul ALPAB a prezentat un portativ cu note muzicale din floriLa cea de-a 34-a ediţie a Simfoniei lalelelor din Piteşti au participat peste 250 de firme, dar şi şcoli care au prezentat aranjamente florale create de elevi. Un stand care a captat atenţia a fost al unei firme din Galaţi, unde au fost expuse aranjamente inedite din flori şi legume. Nici Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti nu a fost mai prejos, participând la Simfonie cu o idee originală. Astfel, zeci de crizanteme galbene desenau pe un portativ imaginar câteva note muzicale şi cheia sol. De asemenea, lalelele, simbolul expoziţiei, s-au regăsit atât în aranjamentele florale, cât şi grafic, pe un suport din crizanteme albe, aşezat central, în standul din Complexul Expoziţional "Casa Cărţii". Un mic incident a avut loc în mijlocul evenimentului: carul alegoric al Primăriei Piteşti s-a oprit în drum, fiind împins de câţiva angajaţi. Cele 300.000 de flori cu care era împodobit au putut fi astfel admirate îndelung de pe marginea şoselei de curioşi.
Oficialităţi locale, dar şi reprezentanţi din Serbia, Suedia, Olanda, Republica Letonă, Grecia, Portugalia şi Turcia au fost prezenţi la evenimentul organizat la Piteşti. Ca de fiecare dată, Simfonia lalelelor a adunat foarte mulţi privitori. Ca să fie vremea bună, primarul Tudor Pendiuc a ţinut chiar şi post şi, după cum a mărturisit, "a fost ascultat". Probleme. Carul Primăriei s-a oprit în drum şi a trebuit să fie împins Originalitate. Standul ALPAB a prezentat un portativ cu note muzicale din floriLa cea de-a 34-a ediţie a Simfoniei lalelelor din Piteşti au participat peste 250 de firme, dar şi şcoli care au prezentat aranjamente florale create de elevi. Un stand care a captat atenţia a fost al unei firme din Galaţi, unde au fost expuse aranjamente inedit