Arderi
O vad venind din vremuri vechi, pierduta in vis si amintire, frumoasa ca o lumanare vie ce arde picurand in suflet.
O vad ca pe o sarbatoare de vara, iesind in diminetile pline de roua din gradinita din fata casei, cu mainile aspre de munca, incarcate cu flori. Mainile mici si neobosite, mereu lucrand, mereu gatind, mereu impreunate ca intr-o rugaciune. Invaluita in intelepciune, mica si mirosind a haine de duminica, a busuioc si a dimineti de vara senine.
O vad pasind in biserica, cu pas marunt si sfios, gatita in straie de sarbatoare, cu mireasma sfanta de "lada", cu privirea umila si plina de credinta, strangand in pumnul mic un manunchi de busuioc verde si sarutand icoana, ea insasi o icoana.
O vad seara, la poarta, stand cu vreo vecina, la sfat, iar inserarea o cuprinde ca intr-un vis. O vad la fan, gatita ca o floare de camp, cu sort si naframa alba, grebland si cantand cantari bisericesti. Bea apa din ciubarul fantanii si soarele se revarsa spre ea si o umple de lumina si de Dumnezeu.
O vad asezata intre flori galbene, de papadii, adunandu-le si numarandu-le ca o albina iscusita, care le preface in miere.
O aud strigandu-ne la masa, punandu-ne in fata placinte, pancove, lapte de pasare si cate alte minunatii, pe care numai ea le stie face. Mainile ei de aur nu se opresc, de dimineata si pana seara: aduna, gatesc, framanta, rasucesc, sapa, smulg, batucesc, culeg, tes, torc, spala sau se roaga. Lasa in urma ei belsug si bunastare, pace si bucurie. Ne cheama langa ea si ne invata sa coasem, sa plivim, sa dam binete, sa fim oameni. Ne deapana din ghemul amintirilor fire incalcite de ieri, de atunci, dintotdeauna. Pe cele frumoase le rasuceste in ganduri, le impleteste si le innoada, ca sa nu le uite niciodata, si ni le spune mereu si mereu, pana ajungem sa ni le amintim si noi. Isi aduce aminte crampeie de lumina de can
