Unii elevi vor beneficia de o zi de vacanţă în plus, şi anume ziua de marţi, 26 aprilie, cu condiţia ca orele să fie recuperate.
Elevii suceveni au intrat ieri în vacanţa de Paşte, şi se vor întoarce la ore marţi, 26 aprilie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. La nivelul judeţului Suceava însă Inspectoratul Şcolar a înregistrat mai multe solicitări de prelungire a vacanţei cu o zi şi recuperarea orelor respective într-una din zilele de sâmbătă. Tocmai pentru că probabilitatea ca elevii să fie prezenţi la şcoală în a treia zi de Paşte, inspectorii au fost de acord cu prelungirea vacanţei, cu condiţia ca orele să fie recuperate.
De menţionat că în vacanţa de Paşte vor avea loc fazele naţionale ale unor olimpiade şcolare, trei dintre acestea desfăşurându-se la Suceava. Este vorba despre Olimpiada Naţională de limbă rromani, Olimpiada Naţională de limbă maternă rusă şi croată şi Olimpiada Naţională de Biologie.
Anul şcolar 2010-2011, început pe 13 septembrie, are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare. Cursurile semestrului al doilea se vor încheia pe 17 iunie.
Citiţi şi: Trei certificate de „Şcoală Europeană“ pentru Suceava
Suceava: Viitorii liceeni au făcut topul colegiilor