Ar putea fi o provocare în aceste momente în care oamenii îşi sacrifică viaţa pentru apărarea democraţiei şi a libertăţii, două cuvinte sinonime în ţările arabe, să ne întrebăm dacă Dumnezeu poate fi democrat. Şi totuşi în noua revoluţie pe care o trăiesc popoarele din Orientul Mijlociu sunt prezente cele trei mari religii ale Cărţii sfinte, cele trei credinţe monoteiste ale istoriei: iudaismul, creştinismul şi islamistul, notează într-un editorial ziarul El Pais, citat de Agerpres.

Multe din temerile pe care le trăieşte azi omenirea, cu perplexitate şi speranţă în acelaşi timp, au amprentă religiasă. Precum teama pe care o suscită posibilitatea ca mişcările islamiste extremiste şi antidemocartice să ajungă la putere chiar cu preţul înlăturării tiraniei de la cârma ţării. Israelul este perplex. Este acuzat că preferă perpetuitatea regimurilor dictatoriale, apropiate lui, în detrimentul democraţiilor care ar putea înflori în aceste vremuri de revoluţie a iasomiilor. Israelul este fiul Cărţii sfinte, al Bibliei, Dumnezeul unic din Sinai, duşman feroce al idolurilor, un dumnezeu care nu a fost şi nu putea fi democrat şi totuşi Dumnezeul care i-a eliberat pe sclavi de faraonii egipteni.

Creştinii din această parte a lumii, cealaltă religie monoteistă, sunt prea tăcuţi în faţa revoluţiilor arabe în căutarea democraţiei. Şi nu este de mirare. În urmă cu un an secretarul de stat al Vaticanului, cardinal Tarcisio Bertone, declarase textual că Biserica "nu poate fi democrată" pentru că Biserica este "puterea indivizibilă". Vaticanul rămâne în continuare o monarhie absolută, greu permeabilă în faţa valorilor democratice moderne. Biserica catolică a trăit deja în timpul regimurilor teocratice tirane; a folosit şi a abuzat de Inchiziţie şi de războaiele religioase. O Biserică în care Papa beneficiază de prerogativa infailibilităţii şi de puterea de excomun