Dacă n-aş fi ajuns sâmbătă la acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al UNATC lui Andrei Koncealovski, adus în România de Festivalul Internaţional de Film "Bucureşti", ar fi trebuit să scriu azi despre "sluga Boc", "căprarul Blaga" şi "plutonierul Băsescu". Mi-e imposibil s-o fac după masajul pe creier pe care l-am recepţionat timp de o oră şi jumătate de la acest Artist de înaltă inteligenţă şi sensibilitate, autorul filmului pe care îl consider de 30 de ani încoace cea mai mare realizare a cinematografului din toate timpurile: Siberiada.
Spre deosebire de fratele său, Nikita Mihalkov, Koncealovski are, dincolo de geniu, ceva poate chiar mai rar: nobleţe. Gândurile lui scânteietoare, greu de uitat, nu sunt comunicate de sus, cu aroganţa unei legende vii, dar cu înţelepciunea zâmbitoare a celui care nu se teme să fie contrazis cu aceeaşi inteligenţă şi expresivitate. Nu voi face, deci, decât să vă transmit o parte din ce-a povestit Excelenţa Sa (în sfârşit, acest titlu nu e o vorbă goală) Koncealovski, aşteptând replicile dumneavoastră.
• Diferenţa dintre un film porno şi un film de artă e golul interior creat de primul în spectator. Pornografia, deşi spune şi ea "poveşti" cu care încadrează scenele de sex, nu urmăreşte decât stimularea instinctului sexual, vidând omul de orice alt gând sau sentiment. Pe cât de intens pe loc, pe atât de volatil se dovedeşte efectul porno imediat ce s-a terminat filmul, dispărând fără urmă. Arta lasă în tine o urmă, care poate să nu dispară niciodată. Pe urmele artei vrei să te întorci la răstimpuri, un film de consum nu te mai interesează o dată ce l-ai consumat, vrei altul. Marea artă nu poate fi comentată la ieşirea din sala de cinema.
• Un moment de fericire pentru un creator în cinema este să vadă un vecin de rând care mestecă popcorn la filmul lui încremenind la un moment dat cu mâna-n pungă şi cu gura uş
