Irina Begu vine la antrenamente cu tramvaiul sau taxiul,evoluează cu racheta lui Nadal, iar în copilărie câştiga câte unsuc după o victorie contra băieţilor. La Roland Garros va fi petabloul principal.
Irina Begu (20 de ani) locuieşte de când se ştie în CartierulGhencea şi mereu s-a întrebat când va răsări steaua ei norocoasă?Răspunsul l-a aflat după finala bifată în urmă cu opt zile laMarbella (victorie în semifinale la Kuzneţova şi eşec la Azarenkaîn ultimul act), parcurs ce a plasat-o în lumina reflectoarelortenisului mondial (locul 97 WTA până aseară). Eticheta de nouăsenzaţie a tenisului românesc a venit firesc.
Undeva în Bucureşti, lângă Piaţa Muncii, ţintim şedinţa depregătire a Irinei Begu, înainte de plecarea ei spre Maroc, la Fes.Primele minute de antrenament de la Voinicelul, complexarhicunoscut de oamenii din zonă, le ratăm, dar prindem firulghemului cu întârziere de câteva zeci de minute. Un bătrânel nedesenează cu arătătorul drumul corect, un puşti întârziat la şcoalăne flutură parcă steagul sosirii, iar paznicul de la poarta bazeiface o reverenţă scurtă, semn că avem cale liberă. Ca spre untitlu!
Fotbalulprevesteşte tenisul
Începutul de aprilie e răcoros, cu rafale de vânt şuierătoare şipicături răzleţe de ploaie. Baza e înconjurată de blocuri înalte de10 etaje, semn că noua civilizaţie sportivă s-a clădit pe una veche- Clubul copiilor din sectorul 3 -titulatura ante-decembristă. Daram încurcat oare ceva? Sau n-am reţinut la telefon corectdenumirea? Pentru că tocmai ne întâmpină un teren. Un terensintetic de fotbal! Încercăm să ne edificăm şi desluşim cum noul şivechiul trec indiferent unul pe lângă celălalt. Continuăm să păşimstingher, accelerăm - depistând parcă sunetul unor mingi de tenislovite cu putere - şi decelerăm, când ni se întrezăreşte înpenumbră parcă un balon şi câteva terenuri de zgură. @N_