Majoritatea halterofililor români, deşi provin din familii sărace, spun la unison că gloria este mult mai importantă decât latura strict financiară şi susţin că vor munci în continuare cu gândul doar la performanţă. Întorşi de la Europene cu o salbă de 10 medalii, campionii se gândesc deja la Mondialele din toamnă, când speră să repete performanţele de la Kazan.
Un sport care ne-a adus 11 medalii olimpice (2 de aur, 6 de argint şi 3 de bronz) de-a lungul anilor, halterele menţin ştacheta ridicată şi după Revoluţie. De altfel, halterele ne-au adus deja anul acesta 10 medalii, mai mult decât orice ramură sportivă. Evoluţia de la Europenele din Rusia i-a luat prin surpindere chiar şi pe protagonişti. „Ne bazam sigur pe trei medalii de bronz şi speram la maximum opt, dar uite că a ieşit mai bine", ne-a declarat antrenorul Petre Becheru.
Deşi are o situaţie financiară precară şi este nevoit să locuiască într-o cocioabă sărăcăcioasă la marginea Bucureştiului, Marius Gîscan (22 de ani) spune că nu banii sunt lucru care îl motivează să facă acest sport foarte dur. „Asta este situaţia, viaţa merge înainte. Banii se duc, medaliile rămân. Eu mă gândesc doar cum să fac sport cât mai bine. Aş vrea să practic halterele şi până la 40 de ani dacă mă ţin oasele pentru că îmi place", spune Gîscan, medaliat cu aur la stilul aruncat.
Campionul continental crede că se poate autodepăşi la Mondialele de la Paris din toamnă. „La Europene am ridicat 162 de kilograme la aruncat şi reuşesc frecvent să ridic 170 de kilograme în antrenamente, deci potenţial există", afirmă Marius Gîscan, care a mai adăugat că se roagă de fiecare dată când intră pe planşa de concurs.
Lotul de haltere va intra acum într-o mini-vacanţă, dar pregătirile se vor relua peste două săptămâni. „Facem o «pauză de feţe» cum îmi place mie să spun. I-am înnebunit non-stop, câte 24 de ore
