Bătăuşul a fost pedepsit pentru că a atacul din bar asupra agentului Codruţ Oprea a încurcat afacerile clanului Ghenosu. George Daniel Uţă, în vârstă de 23 de ani, individul care acum mai bine de şapte luni a vrut să ucidă un poliţist într-un bar din Târgovişte, a fost ”uitat” de banda sa în puşcărie. Ordinul e clar. Bătăuşul a fost pedepsit pentru că a atacul din bar asupra agentului Codruţ Oprea a încurcat afacerile clanului Ghenosu. George Daniel Uţă, în vârstă de 23 de ani, individul care acum mai bine de şapte luni a vrut să ucidă un poliţist într-un bar din Târgovişte, a fost ”uitat” de banda sa în puşcărie. Ordinul e clar.
Nimeni nu are voie să-i ducă pachet sau să-l întrebe de sănătate. Pentru că, la vremea respectivă, cel poreclit Danezu’ a acţionat de capul lui şi a atras mânia poliţiei asupra clanului Ghenosu’, grupare din care făcea parte, ”familia” l- a renegat şi a decis să-l abandoneze, să-l lase să putrezească după gratii. În tot acest timp, subofiţerul Codruţ Oprea este menţinut în viaţă doar de aparate la Spitalul Militar din Bucureşti.
Atacul barbar îndreptat asupra agentului Codruţ Oprea (24 de ani), pe care Danezu’ l-a băgat în comă după ce i-a crăpat capul cu o sticlă plină cu vin, a venit într-un moment cum nu se poate mai prost pentru clanul Ghenosu’. Acum, la şapte luni de la teribilul incident, a ieşit la iveală faptul că mafioţii încercau, nu fără greutăţi, să iasă de sub lupa poliţiei şi să facă pasul de la infracţiunile violente care i-au impus în întreg judeţul Dâmboviţa – tâlhării, bătăi, taxe de protecţie, şantaj şi chiar omoruri -, la afaceri, chipurile, curate, făcute în linişte sub paravanul unor firme.
”Lucrau la o mare combinaţie. Totul era pregătit, acte, avocaţi, firme...Îşi făceau taxiuri, aici în Târgovişte, deschideau nişte firme care să le clătească lovelele murdare...Da’ s-a trezit papagalu’ ăla să str