Toate limbile pământului au la bază un dialect vorbit pentru prima dată în zona în care se află acum Africa, arată un studiu recent, citat de cotidianul britanic „The Daily Mail.“
Autorul cercetării, profesorul Quentin Atkinson, de la Universitatea din Auckland, Noua Zeelandă, a numărat fonemele - sunetele distincte ale unei limbi, aşa cum sunt ele percepute de vorbitori - utilizate în 504 limbi străine şi a realizat o hartă a acestora. Profesorul a descoperit că numărul fonemelor, care variază de la o limbă la alta, tinde să crească pe măsură ce se apropie de popoarele din Africa Subsahariană.
De exemplu, dacă limba engleză are în jur de 46 de foneme, unele dialecte din America de Sud au mai puţin de 15. Germana are 41 de foneme, rusa - 38 de foneme, franceza - 37, româna - 31, japoneza are 20 de foneme, în timp ce boşimanii care trăiesc în Botswana şi în Namibia vorbesc o limbă cu peste 140 de foneme. Potrivit cercetătorului, diferenţele reflectă tiparul migraţiilor strămoşilor omului.
În urmă cu aproximativ 70.000 de ani, oamenii au început să migreze de pe continentul african, răspândindu-se în restul lumii. Deşi mulţi dintre cercetători sunt de acord cu această teorie, nu toţi sunt siguri când au început să vorbească strămoşii noştri. Unii susţin că limba a început să evolueze independent în diferite părţi ale lumii, alţii cred că limbile au evoluat dintr-o „limbă-mamă." Dovezile lui Atkinson duc spre a doua variantă.