Dacă doriţi să vedeţi lumea de sus, fie şi pentru câteva ore, puteţi merge la Crasna, pentru o plimbare cu motodeltaplanul. Prima oră de zbor este gratuită.
La numai 12 kilometri de Zalău, la marginea localităţii Crasna, un sălăjean pasionat de zbor şi-a deschis un aerodrom privat, unde organizează zboruri cu motodeltaplanul pentru toţi cei care vor să vadă lumea de sus.
„Aerodromul a fost deschis în anul 2005, după ce primăria Crasna mi-a concesionat 1,3 hectare din păşunea comunală. Zborurile se fac cu un motodeltaplan, pe care l-a achiziţionat în urmă cu şapte ani, din Ungaria”, explică Alexandru Vizaknai, proprietarul aerodromului.
Primul zbor e gratuit
Potrivit celor declarate de Vizaknai, primul zbor este gratuit pentru orice doritor şi de abia la a doua vizită pe aerodromul din Crasna, „zburătorii” vor trebui să plătească. „Practic, noi nu cerem bani pentru serviciile pe care le oferim. Clienţii vor trebui să plătească doar benzina, uleiul şi uzura aparatului. Pentru o oră de zbor cheltuielile ajung la aproximativ 100 de euro”, mai spune proprietarul aerodromului.
Aerodromul şi zborurile cu motodeltaplanul sunt la dispoziţia turiştilor în orice anotimp şi în fiecare zi, de luni până duminică.
Dacă doriţi să rămâneţi mai multe zile în zonă, puteţi să campaţi în imediata apropiere a aerodromului, unde proprietarii asigură curentul şi apa potabilă. Pretenţioşii, care nu apreciază dormitul în aer liber se pot caza la Pensiunea Agape, situată la 10 kilometri de aerodrom.
Cei care vor mai multe detalii sau vor să vadă imagini cu aerodromul din Crasna pot intra pe www.deltafly.ro.