SUCEAVA. Emil Boc şi-a prezentat, sâmbătă seară, la Gura Humorului, moţiunea cu care va candida pentru un nou mandat la şefia PDL,”România dreaptă, România puternică”, iar la întâlnirea la care presa nu a avut acces au fost prezenţi şi câţiva primari din partea partidelor de opoziţie, printre care primarul PSD din Dolhasca, Maria Cojocariu, precum şi primarii PNL din Dorneşti şi din Şerbăuţi, Gheorghe Luţă, respectiv Cătălin Sănduleac. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Emil Boc a fost însoţit la Suceava de o parte dintre susţinătorii săi din întreaga ţară, printre care liderul PDL din Arad, Gheorghe Falcă, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, ministrul Adminisraţiei şi Internelor, Traian Igaş, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, parlamentari şi lideri ai organizaţiilor din zona Moldovei.
”Candidez pentru ca acest partid, care şi-a asumat cea mai dificilă sarcină din ultimii 20 de ani, de a moderniza şi reforma România, împreună cu românii, să culeagă şi beneficiile acestor măsuri pe care le-am luat în ultimii doi ani. Măsuri luate pentru a aduce România pe creştere economică şi pe prosperitate”, a declarat Emil Boc.
La Suceava, Emil Boc, alături de mai mulţi reprezentanţi ai Guvernului, printre care Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, cel al Transporturilor, Anca Boagiu, sau cel al Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, au fost în şantierul din centrul municipiului reşedinţă de judeţ, zonă în care se construiesc cele două parcări subterane, precum şi la şantierul gropii ecologice din comuna Moara.