România ar trebui să vină cu oferte credibile de garantare a derulării proiectelor europene. De câţiva ani tot auzim că României i s-au alocat peste 30 de miliarde de euro, de la Uniunea Europeană, ca sprijin pentru dezvoltare, pentru perioada 2007-2013. Absorbţia acestor fonduri continuă a fi jenant de redusă chiar şi în al cincilea an al acestui exerciţiu.

Tot de mai mulţi ani primim explicaţii şi justificări oficiale, însoţite de angajamente nenumărate că situaţia se va remedia. În acest timp, ne-am confruntat şi cu o criză economică teribilă, peste care cetăţenii României ar fi trecut mai uşor dacă se accesau aceste finanţări. În schimb, Guvernul s-a împrumutat masiv de la instituţiile financiare internaţionale şi de pe piaţa locală.

Incapacitatea autorităţilor române de a gestiona problematica fondurilor structurale şi a celorlalte instrumente financiare europene l-a sensibilizat pe preşedintele Comisiei Europene, dar şi Parlamentul European, şi statele membre, creând României o tristă „faimă" pe piaţa financiară globală. Partenerii europeni au solicitat Bucureştilor, tot mai insistent, să adopte măsuri speciale pentru a avansa în acest domeniu (un demnitar român a propus să se ia „măsuri extraordinare").

Să amintim că deja, la Bruxelles şi în capitalele statelor membre, se discută despre proiectul noului Cadru financiar european (2014-2020), ceea ce a predispus şi la aserţiunea că România este pe cale să înregistreze un eşec de proporţii în executarea programelor prioritizate pentru actualul cadru financiar. Or, a dovedi neputinţă în aplicarea politicilor europene va ridica iar semnul întrebării asupra calităţii de stat membru şi va spori neîncrederea faţă de România.

„Măsuri extraordinare"

În conferinţe organizate aproape săptămânal, în rapoarte periodice, în „dosare" de presă, în discursuri politice (de câtev