După ce au împânzit Bucureştiul cu afişe şi au făcut cea mai mare campanie anti-Becali pe Facebook, fanii Stelei au ieşit în stradă să îl convingă pe Gigi să plece din Ghencea.
Scandarea preferată a fanilor la adresa lui Gigi Becali: "Dacă te întorci în arest, renunţăm noi la protest."
UPDATE ORA 16:00 Patronul Gigi Becali s-a arătat indiferent de protestul fanilor din faţa reşedintei sale.
"Ce mă interesează pe mine?! Pot să stea şi pînă mîine dimineaţă. Sînt 5 milioane de suporteri ai Stelei care mă iubesc, restul sunt nişte drogaţi", a spus Becali al televiziunea sportro. Intervenţia finanţatorul stelist nu a fost de lungă durată reuşind să intre în conflict cu unul dintre membrii AISS, pe care l-a înjurat în direct
UPDATE ORA 15:30 Numărul suporterilor stelişti prezenţi la miting a crescut, ajungînd acum la aproximativ 500 de participanţi. Fanii roş-albaştri scandează lozinci împotriva patronului şi a managerului general: "Becali pleacă din Ghencea şi "MM eşti sclavul lui Gigi".
15:20 Gigi Becali nu se află la Palat!
15:20 Aproximativ 800 de fani se află în fata Palatului lui Becali.
15:06 Fanii au afişat 2 bannere:
'Gigi pleacă!'
'Spunem a mia oara puternic şi răspicat - Steaua adevarată n-are sediul la Palat!"
Suporterii roş-albaştri sunt siguri că protestul intitulat "Revoluţia Stelistă" va avea un impact mult mai mare decât marşul din urmă cu doi ani "62, ne vrem clubul înapoi!"
Ceea ce şochează în primul rând la această manifestaţie este locul ales de fani - Palatul din Aleea Alexandru, reşedinţa lui Gigi Becali.
În ultimele zile, suporterii au împânzit Bucureştiul cu afişe de promovare a protestului. Principalele zone din Bucuresti, staţii RATB sau de metrou, parcuri, şcoli, facultăţi, sunt pline cu mesaje de promovare a evenimentului.
@