La începutul acestei săptămâni, guvernul condus de premierul Emil Boc îşi angajează răspunderea pentru un pachet legislativ. Suntem în faţa unei proceduri constituţionale, deci, la prima vedere, nu ar trebui să-i reproşăm nimic Executivului. Numai că şi aici este marea problemă - este pentru a 12-a oară când premierul Boc vine în faţa Parlamentului cu această procedură de a trece o lege sau mai multe. Deja se poate spune că suntem în faţa unui abuz, de înlocuire intenţionată a funcţiei de legiferare a Parlamentului. Din punctul de vedere al necesităţii, al eventualelor probleme legate de diverse urgenţe - angajarea răspunderii este totuşi o procedură excepţională -, numeroasele tentative ale guvernului de a legifera fără aportul parlamentarilor nu se justifică. Argumentul invocat mereu de „piticul" (da, din punct de vedere politic, acesta este stadiul la care se află fostul lider al Opoziţiei din perioada 2001-2004) nostru prim-ministru "îmi pun capul pe tavă" este unul fals. Strategia de non-combat a PDL şi a sateliţilor săi, mai puţin a excelentului actor de circ Daniel Oajdea, reprezintă reţeta sigură pentru ca nici o moţiune de cenzură să nu fie adoptată, mai precis, să nu întrunească cele 236 de voturi obligatorii pentru răsturnarea guvernului.

Dar non-combatul cu cele două variante ale sale (prezenţa în sala de plen, dar fără participare la vot, sau efectiv părăsirea plenului pentru provocarea căderii cvorumului de şedinţă sau de vot) reprezintă principalul mod de acţiune al celor din PDL, UNPR şi câteodată al UDMR în Senat, în ultimele luni. Culmea, grupările politice din arcul guvernamental apeleză la non-combat deşi deţin majoritatea în această Cameră a Parlamentului. Este adevărat, o majoritate fragilă: 70 de voturi, cu unul peste cvorumul necesar de 69 de voturi. Opoziţia, deşi numeric nu stă rău, nu are decât 66 de voturi (ar avea 67 dacă senato