* BVB şi casa de licitaţii discută despre listarea unui Index al pieţei româneşti de artă
Casa de licitaţii "Artmark" a programat să lanseze astăzi, la Bursa de Valori Bucureşti, Indexul pieţei româneşti de artă, un instrument pentru investitorii financiari, cuprinzând informaţii despre tranzacţiile publice (prin licitaţii) cu obiecte de artă românească, încheiate în ultimii 15 ani.
Deşi evenimentul este menit să prezinte piaţa de artă ca piaţă investiţională alternativă, el se va desfăşura în cadrul Bursei de Valori Bucureşti, în virtutea discuţiilor dintre conducerea "Artmark" şi BVB pentru o eventuală listare a Indexului la bursă. Evenimentul are loc şi în contextul în care fondul de investiţii în artă al lui Eugen Voicu de la "Certinvest" a primit, săptămâna trecută, aprobarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM).
"Pe lângă impactul primei ediţii a indexului, vor fi abordate teme precum alte instrumente de creştere a transparenţei pieţei şi de celerizare a circulaţiei informaţiei de specialitate, şi perspective de intersectare între piaţa de artă şi Bursa de Valori, cu o posibilă listare a Indexului, în viitor, la Bursa de Valori", ne-a declarat Valentin Ionescu, directorul general al BVB, adăugând: "De asemenea, Certinvest va lansa un fond de artă de 5 milioane de euro, pe care vrea să îl listeze şi la BVB".
Contactată de ziarul BURSA, Manuela Plăpcianu, directorul general al "Artmark", ne-a declarat că discuţiile cu BVB pentru dezvoltarea unor proiecte comune se află într-un stadiu incipient, nedorind să confirme dacă aceste discuţii vizează listarea indexului la bursă. Domnia sa a afirmat: "Lansarea indexului are loc la BVB pentru că vrem să promovăm inves-tiţiile în artă ca investiţie financiară. Indexul este auditat de PricewaterhouseCoopers, fiind de fapt, un catalog de randamente anuale ale celor mai tranzacţionaţi artiş