Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipa lui Hagi, pe 4 în Seria I Al doilea succes consecutiv pentru Viitorul

Publicat in Ziua Constanta, luni 18 aprilie 2011 ·

După un start de retur mai puţin reuşit, divizionara secundă FC Viitorul Constanţa a reuşit, sâmbătă, al doilea succes consecutiv, după ce s-a impus pe teren propriu în faţa Dunării Galaţi, cu scorul de 2-0.

Elevii lui Cătălin Anghel au trecut la cârma partidei încă din debut şi au o primă ocazie după nouă minute de joc, lovitura de cap a lui Cristocea fiind reţinută de portarul gălăţenilor, Pârvu. Constănţenii continuă atacurile, iar în minutul 16 Rusu reia cu capul peste poartă după un corner executat de Cristocea. Presiunea la poarta oaspeţilor s-a concretizat în gol pentru FC Viitorul abia în minutul 42. Lupu a executat o lovitură liberă, Rusu a prelungit cu capul, iar Aurelian Chiţu a punctat cu o lovitură de cap din careul mic. Repriza secundă a fost mult mai săracă în faze de poartă, cea mai importantă ocazie petrecându-se în minutul 62, când Gavra a şutat puternic din careu, însă Pârvu a respins mingea în corner. Lovitura finală a fost dată în ultimul minut de prelungire, gazdele dublându-şi avantajul după ce Cristocea a rămas singur în faţa porţii oaspeţilor după o pasă a lui Chiţu şi a îndeplinit o simplă formalitate, împingând mingea în plasă. Antrenorul Cătălin Anghel a început partida contra Dunării cu echipa formată din: Costea - Marius Rusu (min. 71 - Păcuraru), Ninu, Larie - Lupu (min. 86 - Sin), Cârstocea, Benzar, Cristocea - Bică, Gavra (min. 83 - Călin) şi Aurelian Chiţu. În urma acestui succes, FC Viitorul Constanta urcă pe locul 4 în clasamentul Seriei I, cu 35 de puncte, la nouă lungimi de ultimul loc pe podium, ocupat de Concordia Chiajna. Următorul meci al Viitorului în campionat este programat vineri, de la ora 17.00, când va întâlni în deplasare „lanterna roşie" a Seriei I, CF Brăila. Amintim că, la cererea conducătorilor cluburilor, meciurile din runda cu numărul 23 din eşalonul secund au fost devansate cu o zi, pentru a permite jucă

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Poşta Română începe în 9 ianuarie distribuirea pensiilor / Zilnic, peste 14.000 de angajaţi vor fi mobilizaţi în acest proces

News.ro acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că va demara distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie începând cu data de 9 ianuarie 2025, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. ”Ech

România, primul caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul HMPV provenit din China

Ziare.com acum 8 ore
Primul caz de îmbolnăvire cu virusul HMPV, provenit din China, a fost confirmat în România în ziua de 8 ianuarie 2025. Confirmarea acestui virus respirator, denumit metapneumovirusul uman (HMPV), se referă la o pacientă din Oradea, în vârstă de 67 d

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 10 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Motivarea Tribunalului București care i-a respins cererea lui Georgescu în cazul alegerilor prezidențiale anulate: Guvernul nu putea să stabilească un calendar pentru turul doi prezidențial, după ce CCR a anulat primul tur / Deciziile CCR sunt definitive și obligatorii

G4Media acum 7 ore
Tribunalul București își motivează decizia de a respinge cererea candidatului pro-rus cu discurs legionar Călin Georgescu de a desființa decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor primului tur prezidențial subliniind în principal că

VIDEO Președinta Mexicului îi dă replica lui Trump: „De ce SUA să nu fie numite America Mexicană?”

HotNews acum 6 ore
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a propus miercuri ca Statele Unite să fie redenumite „America Mexicană”, ca răspuns dat președintelui ales al SUA, Donald Trump, care dorește să schimbe numele Golful Mexic în „Golful Americii”, informează AF

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum 8 ore
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

Caz de îmbolnăvire cu metapneumovirus uman, virus respirator care se răspândeşte în China, confirmat în Bihor – Pacienta, o femeie de 67 de ani care nu a călătorit în străinătate

News.ro acum 9 ore
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani. Pacienta, în vârstă de 67 de ani

Românii au trăit cea mai caldă noapte de 7 ianuarie de când se fac măsurători la noi. În județul Sibiu au fost peste 15 grade după miezul nopții

Ziare.com acum 7 ore
A fost cea mai călduroasă noapte de 7 ianuarie înregistrată vreodată în România, conform măsurătorilor meteorologice. Aproape 40 de stații au înregistrat recorduri pozitive, cu diferențe de până la 5 grade Celsius față de valorile anterioare. De exe

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 12 ore
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

Vremea

București
acum

joi

6°/13°
vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

0°/3°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/5°
dum.

0°/4°
Constanta
acum

joi

6°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

5°/9°
dum.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/0°
Timisoara
acum

joi

2°/15°
vin.

1°/10°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/2°