Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR nu este un partid „european"

Publicat in Cotidianul, luni 18 aprilie 2011 ·

De la revoluţie încoace s-a perpetuat minciuna că partidul care reprezintă interesul a 1,4 milioane de maghiari din România este un partid european. Adică UDMR este un concept european, o idee pro-europeană care „dă bine în Europa". Este o minciună îmbrăţişată de UDMR în primul rând (fireşte), dar şi de toate partidele româneşti şi de presă, care fie sunt complice, fie habar nu au de ce înseamnă partide politice europene în secolul 21.

Ideea spusă simplu este „dacă avem maghiari în guvern, aratăm şi noi ca o ţară tolerantă şi europeană". Din cauza acestei gândiri, nici presa românească nu prea critică nici un politician din UDMR. Să nu se trezească un director de ziar cu un telefon din partea unui deputat sau a unui lider furios că un scrib a îndrăznit să critice un politician dintr-o minoritate etnică. Ideea din spatele unui astfel de telefon este că nu faptele de presupusă corupţie ar prevala, ci faptul ca politicianul criticat face parte dintr-o minoritate şi ca atare trebuie un tratament preferenţial. Ca o paranteză, maghiarii, cu ajutorul partidelor politice româneşti, se bucură de cele mai multe drepturi în România. Dacă partidele ar fi făcut eforturi similare în a construi democraţia şi în a clădi o economie sănătoasă, România era într-o situaţie mult mai fericită azi.

Faptul că Vadim Tudor a tunat şi a fulgerat împotriva UDMR i-a ajutat enorm pe maghiarii din România. Ştiu şi ei asta. Dacă C.V.T. e contra lor, înseamnă că sunt prigoniţi şi în pericol. Partidele politice din România au profitat cinic de acest lucru şi toţi au tras şi s-au folosit de UDMR şi le-au dat maghiarilor cât era necesar să îi ţină pe partea lor. Maghiarii, la fel de cinici, au mers cu toate partidele politice româneşi. Roşu? Portocaliu? Multicolor? E tot una.

UDMR era considerată un partid pro-reformă şi pro-democraţie în anii '90, dar a devenit pur şi simplu un par

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum o ora
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum 24 minute
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Prima reacție de la Moscova după ultimatumul dat de Trump pentru Rusia: „Lumea a tremurat, așteptându-se la consecințe”

HotNews acum 42 minute
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev spune marți că Moscovei „nu-i pasă” de „ultimatumul teatral” pe care președintele american Donald Trump l-a dat Kremlinului pentru un acord de pace cu Ucraina, transmite Reuters. Trump a anunțat luni noi arme pe

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum 2 ore
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum 2 ore
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/26°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°