Băimăreanul Ştefan Hitter (62 de ani) a decis, acum doi ani, să renunţe la tradiţia mielului de Paşte.
„Nu aveam voie să consum carne de miel şi, de comun acord cu familia, am optat pentru iepure. Ne-a plăcut foarte mult şi am decis ca şi în acest an să punem tot iepure pe masă. Plus că facem o economie însemnată la bugetul familiei", a explicat Hitter. El a plătit 40 de lei pentru un iepure de cinci kilograme. Aceeaşi cantitate de carne de miel l-ar fi costat 60 de lei. Încurajat de prieteni şi de rude, Ştefan Hitter se gândeşte ca de la anul să-şi pună pe picioare o crescătorie de iepuri: „La cât e de bun şi în câte feluri se poate prepara, ne gândim să înlocuim chiar şi porcul de Crăciun sau măcar o parte din el."
Preţul mieilor vii în târgurile din Maramureş e cuprins între 9 şi 12 lei kilogramul, iar carnea la carcasă se vinde cu 20-25 de lei kilogramul. Iepurii vii costă 5-8 lei kilogramul. „Cu 50 de lei vindem un iepure de şapte kilograme. La nevoie, sacrific pe gratis iepurele, ca bonus pentru cumpărător. În două zile am dat deja şapte «urecheaţi», aproape cât am vândut anul trecut", a spus unul dintre ciobanii din târg.
Dacă în târgurile din judeţ ciobanii şi fermierii vor începe abia de mâine să aducă mieii la vânzare, pe site-urile de anunţuri există deja oferte bune cu iepuri de vânzare. „Sunt băimăreni care ne solicită şi pui, ca să-i facă cadou celor mici. Şi afacerea cu pui de iepuri e foarte profitabilă în această perioadă. O iepuroaică face în medie câte 14 pui, iar unul se vinde cu 10 lei", a explicat Adrian Deac, un vânzător de iepuri care-şi vinde marfa online.
"La cât e de bun şi în câte feluri se poate prepara, ne gândim să înlocuim chiar şi porcul de Crăciun sau măcar o parte din el.''
Ştefan Hitter cumpărător