Sărbătoarea Pascală se apropie cu paşi repezi, aşa că făgărăşenii se aprovizionează în aceste zile cu tot ce este necesar pentru masa de Paşte. Bineînţeles, carnea de miel nu trebuie să lipsească din meniu, tocmai de aceea, în această săptămână, doritorii o vor putea cumpăra din punctele special amenajate din piaţa agroalimentară.
Preţ prea mic pentru unii, prea mare pentru alţii
Puţini ciobani s-au arătat interesaţi de a vinde miei anul acesta la Făgăraş. Pentru început, doar opt şi-au arătat intenţia de a veni cu mieii tăiaţi la piaţă. Mulţi dintre ei spun că este mai convenabil să-i comercializeze în toamnă, cînd animalele sunt mai mari.
„Nu venim acum cu mieii să îi vindem. Nu se merită, mieii sunt şi mici, iar preţul nu este atât de bun pe cât ne aşteptam“, „Cu siguranţă vom vinde miei doar în toamnă, atunci sunt mai mari şi va creşte şi preţul. Acum nu îi vom scoate la vânzare“, au spus câţiva producători.
Făgărăşenii, în schimb, şi-ar dori ca pe masa de Paşte să fie şi bucate tradiţionale din carne de miel. Însă, din punctul lor de vedere, preţul kilogramului de carne de miel este mult prea mare faţă de veniturile pe care le au.
„Nu voi cumpăra în acest an carne de miel. Este foarte scump şi nu îmi permit. Probabil voi avea la masa de Paşte doar carne de porc“, „Sunt pensionară şi sunt singură, nu voi cumpăra carne de miel. Nici nu ştiu cât este un kilogram, dar nici nu mă interesează. Cu siguranţă, va fi mult prea scump pentru mine“, „Cu siguranţă, voi cumpăra miel. Nu pot concepe ca masa de Paşte să nu aibă miel. Nu contează cât e preţul, trebuie să ţinem cont şi de tradiţie. În zilele următoare mă voi duce să cumpăr câteva kilograme de carne de miel. Voi face drob, ciorbă, friptură de miel, pentru ca masa de Paşte să fie aşa cum trebuie“, au spus făgărăşenii.
Un singur punct de sacrificare
Deja au fost stabilite