* fără masterat didactic nu se va mai putea intra în sistem, iar gratuit nu se poate urma decât un singur masterat
Astăzi continuăm să prezentăm o parte dintre problemele discutate la lansarea Campaniei "În educaţie tu faci legea de nota 10 (zece)", care a avut loc, săptămâna trecută, la Teatrul "Maria Filotti".
Conform noii Legi, absolvenţii ciclului de licenţă pot intra în sistemul de învăţământ doar dacă termină un masterat didactic de doi ani. Cum fiecare tânăr nu are voie să urmeze fără plată decât un singur ciclu de licenţă, apoi un masterat şi un doctorat, înseamnă că, după licenţă, absolventul trebuie să aleagă între cariera didactică şi specializarea în domeniu sau să plătească unul dintre cele două masterate. Până acum, absolvenţii cu licenţă puteau preda doar în ciclul gimnazial, iar cei cu masterat de specialitate puteau preda şi la liceu, asigurându-se astfel o pregătire mai bună a celor care predau la nivelul superior al sistemului. Odată cu aplicarea legii, profesorii nu vor putea urma gratuit decât cei trei ani de licenţă şi masteratul didactic, pentru specializarea ulterioară, dacă o doresc, fiind nevoiţi să scoată bani din buzunar. Directorul Marius Bălaşa a subliniat că de la toamnă licenţiatul cu masterat didactic va avea aceleaşi drepturi ca cel cu masterat în specialitate. Întrebat de reporterii Obiectiv dacă obligarea absolvenţilor la această alegere nu este incorectă, pentru că le limitează ulterior posibilitatea de a avansa în cariera didactică pentru că nu au un masterat de specialitate, directorul Marius Bălaşa a spus că depinde de legislaţia secundară, dacă pentru evoluţia în carieră se va solicita masterat de specialitate, iar la această legislaţie se lucrează acum şi nu ştie ce să răspundă. "Din punctul meu de vedere, strict personal, masteratul didactic ar trebui să aibă locuri limitate, fără taxă, iar cele cu taxă