Am citit azi, cu mare plăcere, în EVZ un interviu cu Ion Caramitru despre relaţiile lui cu Securitatea. Fără fasoane şi fără autoeroizare, Caramitru îi povesteşte Mirelei Corlăţan cum a refuzat să devină informator al Securităţii. Şi mai spune că n-a păţit nimic de pe urma refuzurilor sale. Asta probabil apropo de cei care susţin că nu te puteai sustrage de la încercările de recrutare venite din partea securiştilor.
Cînd era student i-a zis pas unui coleg de facultate care era omul Securităţii şi care voia să-l facă turnător. Nu zice că nu s-a temut (avea dosarul plin cu bube de familie!) spune că n-a vrut. Pur şi simplu. La fel cum a refuzat şi mai tîrziu să toarne la Securitate. Şi asta fără să fi fost membru de partid sau să se fi bucurat de protecţia vreunuia dintre diriguitorii PCR-ului. Caramitru povesteşte aici, simplu, cum i-au fost arestaţi părinţii – tatăl său de trei ori, pînă şi-a pierdut minţile şi cum mama lui şi-a întreţinut familia vînzînd sirop şi sifon, la tonetă. Mai spune şi de ce n-a vrut certificat de revoluţionar, după 1989, toate astea fără să-şi aroge vreun merit, ci povestindu-şi calm şi cu umor amintirile. Nu ştiu dacă Ion Caramitru îşi scrie memoriile. Dacă n-o face, ar fi bine să se apuce de ele.
Am citit azi, cu mare plăcere, în EVZ un interviu cu Ion Caramitru despre relaţiile lui cu Securitatea. Fără fasoane şi fără autoeroizare, Caramitru îi povesteşte Mirelei Corlăţan cum a refuzat să devină informator al Securităţii. Şi mai spune că n-a păţit nimic de pe urma refuzurilor sale. Asta probabil apropo de cei care susţin că nu te puteai sustrage de la încercările de recrutare venite din partea securiştilor.
Cînd era student i-a zis pas unui coleg de facultate care era omul Securităţii şi care voia să-l facă turnător. Nu zice că nu s-a temut (avea dosarul plin cu bube de familie!) spune că n-a vrut. Pur şi simplu. La f