Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzările apartamentelor ar putea creşte

Publicat in Romania Libera, luni 18 aprilie 2011 ·

Aproape 80% din persoanele care căutau o locuinţă în 2008 nu au făcut o achiziţie până acum, aşteptând scăderea preţurilor, dar o treime dintre aceştia vor să cumpere un apartament în următoarele 3 luni, în timp ce restul amână decizia în speranţa unor ieftiniri viitoare mai mari, potrivit Be Igloo.

"O treime din persoanele care au amânat din cauza crizei achiziţia unei case au redevenit interesaţi să cumpere o locuinţă şi vor să facă o tranzacţie în următoarele trei luni", reiese dintr-un studiu al firmei Be Igloo realizat pe circa 2.000 de clienţi din portofoliul propriu, potrivit Mediafax.

Be Igoo a analizat prin intervievarea clienţilor din portofoliul propriu care sunt perspectivele acestora privind achiziţia unei locuinţe pentru următorul an. Astfel, analiza arată că doar 20% din participanţii la sondaj au realizat deja o achiziţie în perioada 2008 (data intrării în baza de date a Be Igloo şi începutul crizei financiare)- aprilie 2011.

Restul, de 80%, au amânat decizia, fie speriaţi de efectele crizei economice asupra bugetelor personale, fie în aşteptarea obţinerii unor preţuri mai bune.

Dintre aceştia, 30% sunt decişi să încheie o tranzacţie în următoarele trei luni, considerând că este un moment bun pentru investiţii rezidenţiale, în condiţiile în care preţurile au scăzut în ultimii doi ani, cu până la 50%. De asemenea, aceştia cred că preţurile au atins limita minimă şi că nu mai este loc de corecţii semnificative.

Pe de altă parte, o mare parte dintre clienţi rămân reticenţi şi mai aşteaptă alte scăderi de preţuri, motiv pentru care au mai amânat cu încă un an decizia de achiziţie.

"Clienţii au aşteptat scăderea preţurilor deoarece criza le-a afectat semnificativ veniturile, băncile nu au mai acordat credite, astfel sursele de finanţare au fost limitate semnificativ, iar decizia de cumpărare a fost amânată. În opinia noas

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 7 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 5 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 9 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 11 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 7 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 12 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 12 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 5 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°