Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alarmă de 240.000 de euro pentru răpire

Publicat in Adevarul, luni 18 aprilie 2011 ·

Poliţia Română a anunţat ieri implementarea unui sistem de alertare a autorităţilor şi a presei doar în cazul „dispariţiilor periculoase“. Din cei 3.000 de copii dispăruţi, anul trecut, în România, doar un singur caz s-a dovedit a fi de răpire. Astfel, sociologii susţin că mai eficiente ar fi programele de conştientizare.

Softul în valoare de 240.000 de euro va transmite semnalmentele şi imaginile cu minorii răpiţi şi a căror viaţă şi sănătate ar putea fi pusă în pericol, la cel mult 3 ore de la raportarea dispariţiei. Informaţiile vor ajunge imediat la alte secţii de poliţie, la vămi, pe plasmele din gări, aeroporturi şi la metroul din Bucureşti, astfel încât copilul să fie identificat urgent înainte de a fi scos eventual din ţară.

Citiţi şi:

Braşoveanca dispărută anul trecut a fost găsită

Spaniol capturat după şase ani în care a fost căutat de Interpol pentru coruperea sexuală a unei minore

Din statisticile poliţiei reiese că aproximativ 3.000 de copii au dispărut anul trecut în România, dar, dintre aceştia, doar unul a fost răpit. "A fost un caz de copil dispărut în 2010, cel al unei fetiţe de la Timişoara care a fost furată dintr-un spital. A fost găsită la câteva săptămâni în Elveţia şi adusă înapoi. Nu s-a descoperit cine a răpit-o", a declarat Raluca Seucan, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Române.

„Alertă răpire copil!"

Poliţiştii şi reprezentanţii Centrului Român pentru Copii Dispăruţi spun că atunci când este raportată dispariţia unui copil, trebuie luată în calcul cea mai rea variantă, cum ar fi răpirea, abuzul sau crima. „«Alertă răpire copil!» este un titlu mai şocant pe care ­l-am dat acestui sistem, pentru a avea un impact puternic asupra tuturor instituţiilor şi autorităţilor care ar putea să intervină. Este adevărat că de multe ori se dovedeşte că nu a fost vorba de o răpire, ci că minorul a pl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 22 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 33 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 55 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 27 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 10 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°