Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Au apărut mieii în Piaţa Smârdan. Află cât costă carnea, pastrama şi organele pentru drob!

Publicat in Adevarul, luni 18 aprilie 2011 ·

Este primul an în care a fost amenajat un singur spaţiu în Piteşti în care se comercializează miei şi pastramă. Comercianţi din Argeş, Vâlcea, Sibiu şi Teleorman vând kilogramul de carne de miel în Piaţa Smârdan cu 20 de lei, în timp ce preţul din hipermarket ajunge la 30 de lei.

Am intrat în Săptămâna Patimilor, iar piteştenii se află în toiul pregătirilor pentru Paşte. În acest sens, prima grijă a gospodinelor este de a se aproviziona cu tradiţionala carne de miel specifică sărbătorilor pascale.

Direcţia Sanitar-Veterinară a aprobat, în oraşul nostru, decât o singură hală de comercializare a mieilor, pentru că atât a pus la dispoziţie Administraţia Pieţelor din Piteşti.

„Până anul trecut mai era şi Piaţa Ceair, dar de când a luat foc etajul de sus nu am mai făcut investiţii, aşa că singura hală a rămas cea din Piaţa Smârdan. În rest cam în toate pieţele se pot aduce miei, în boxele de carne, dar foarte puţini”, ne-a explicat Romi Becheanu, directorul Administraţiei Pieţelor.

Miei ecologici

În această dimineaţă, am făcut un raid al halei, dar am constatat că printre tarabele înţesate cu miei, organe şi pastramă bătea vântul.

Chiar dacă preţul de 20 de lei pe kilogramul de miel tăiat este cu aproape 10 lei mai mic decât cel practicat de hipermarketurile din Piteşti, lumea nu se înghesuie să se aprovizioneze.

„Nu vine lumea, că nu ştie că suntem aici. E criză şi pentru cumpărători, şi pentru noi, producătorii. Noi vindem miei ecologici, crescuţi cu lapte şi porumb. Preţul pe kilogramul de carne a rămas la fel ca anul trecut, deşi cel al porumbului aproape că s-a dublat”, ne-a spus Marin Stanca, producător şi crescător de animale.

Anul trecut, kilogramul de miel se vindea în pieţele din Piteşti între 16 şi 20 de lei, lucru sesizat de cumpărători.

„E foarte bun preţul, că doar nu l-or da şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Ministrul Mediului: Romsilva nu are un consiliu de administrație funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de atâtea ori încât nu se mai pot prelungi/ Mandatul directorului general putea fi prelungit doar de către un CA

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai po

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 25 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 52 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°