În "artele marţiale mixte" există diferenţa dintre "striker", luptătorul care mai degrabă îşi loveşte adversarul, şi "grappler", luptătorul care mai degrabă îşi apucă adversarul pentru a aplica tehnici provenite din luptele libere sau din judo. În tenisul de masă există "atacatori", jucători care mai degrabă vin la fileu, şi "apărători", jucători care preferă să se plieze pe jocul adversarului. În alpinism sunt cele două tabere: cei care preferă escalada "liberă" versus cei care preferă escalada "tehnică".
În arta guvernării se întâmplă, pe undeva, ceva asemănător. Simplificând, cele două mari stiluri de guvernare sunt administrarea şi reforma.
Administrarea este ceea ce orice Guvern este obligat să facă, în fiecare zi. Există politicieni specializaţi în chestiuni de administraţie. Acest lucru este explicabil, având în vedere că unii provin chiar din sfera adminis-traţiei centrale sau locale. Ideal vorbind, administrarea presupune un set de calităţi certe, precum corectitudinea şi constanţa.
Reforma presupune, de regulă, oameni diferiţi şi valori diferite. Pe scurt, un stil diferit. Presupune inovaţie, curaj, răspundere şi viziune. Universul său mental şi comportamental este diferit de acela al birocratului corect şi necesar.
Dacă acceptăm această distincţie elementară, devine evident că noi avem, în această ţară, o problemă masivă. Oamenii politici şi, mai ales, instituţiile politice, sunt adaptaţi mai degrabă stilului de joc administrativ, de pe fundul terenului. Nu au nici curajul, nici viziunea şi nici resursele intelectuale şi morale să vină la fileul reformei.
Este un paradox aici, nu-i aşa? De două decenii, politicienii ne asigură că doresc reforma, de un fel sau de altul. Realitatea însă este destul de diferită. Cu unele excepţii, majoritatea celor ajunşi în funcţiile publice par mai degrabă mulţumiţi să gestioneze, adesea în reg
