Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Băsescu are dreptul să se exprime despre evoluţia PDL, nu este un simplu notar"

Publicat in Cotidianul, luni 18 aprilie 2011 ·

Preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, a declarat, luni, la RFI, că preşedintele Traian Băsescu are dreptul să se exprime despre evoluţia PDL, întrucât nu este "un simplu notar" care doar semnează actele de învestire ale premierului şi ale miniştrilor.

"Cred că nu putem să pretindem că fostul preşedinte al Partidului Democrat şi omul politic care a construit acest partid nu are voie să spună ce crede despre evoluţia partidului. Este un sfat, dacă vreţi, pe care preşedintele îl dă Partidului Democrat Liberal, dar decizia aparţine tot Partidului Democrat Liberal", a declarat Sulfina Barbu, referindu-se la declaraţiile şefului statului referitoare la Vasile Blaga.

Ea consideră că Traian Băsescu nu este un simplu "notar": "Din moment ce l-a învestit pe prim-ministru cu încredere în această funcţie, preşedintele nu este doar un simplu notar care semnează decretele de învestire ale primului-ministru sau ale miniştrilor. Îi învesteşte cu încredere, cu responsabilitate şi preşedintele cred că este preocupat de evoluţia actului de guvernare în primul rând".

Sulfina Barbu crede că Emil Boc are "un avantaj competitiv". "Şi domnul Vasile Blaga reprezintă un candidat puternic şi important al PDL, atât timp cât este secretarul general în funcţie, a fost ministru de două ori. Sigur că poate reprezenta o variantă pentru Partidul Democrat Liberal, dar premierul Emil Boc este şi preşedintele partidului în exerciţiu şi eu cred că are un avantaj competitiv în acest moment în partid, ocupând funcţia de preşedinte al partidului, dar şi de prim-ministru", a explicat deputatul democrat-liberal.

Preşedintele Traian Băsescu l-a atacat dur, duminică, pe secretarul general al PDL, Vasile Blaga, spunând că PDL "nu poate fi condus prin căprărie, n-are nevoie de un caporal, ci de un preşedinte".

Preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 27 minute
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 2 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Armata israeliană anunţă că a aprobat ”planuri operaţionale” în vederea unei ofensive în Liban

News.ro acum o ora
Armata israeliană anunţă marţi seara că a aprobat planurile unei ofensive în Liban, în contextul unei intensificări a confruntărilor armate transfrontaliere cu miliţia mişcării islamiste libaneze Hezbollah, relatează AFP. În cadrul unei ”reevaluări

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 4 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 6 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 5 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°