Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderii returului! Vaslui - Gaz Metan 3-0

Publicat in Pro Sport, luni 18 aprilie 2011 ·

Vasluiul s-a distrat cu Mediaşul şi s-a apropiat la doar douăpuncte de Oţelul. În clasamentul primăverii, ei conduc, alături deSteaua.

După victoria lejeră de aseară, 3-0, Vasluiul lui Porumboiu vine laun punct de Timişoara şi la doar două de Galaţi, plutonul fruntaşfiind în acest moment mai compact ca niciodată.

După ce principalele contracandidate la titlu ale Vasluiului aucălcat strâmb în această etapă, galben-verzii aveau şansa să intreîn plasa Timişoarei şi a Oţelului. După primele minute se părea cămoldovenii se cam înspăimântaseră de perspectivă. Descătuşareagazdelor a venit însă în mintul 20, după o fază ca la piaţă,Colţescu schimbându-şi decizia de două ori până să arate definitivpunctul cu var, după un fault al lui Pleşca la Adailton. Wesley atransformat sigur penalty-ul şi gazdele au început să scoată dinnou pieptul în faţă. "Biciuiţi" de pe margine de "Dulău",moldovenii au rămas în avanposturi şi Adailton a reuşit să majorezeavantajul cu o lovitură de cap (37), în timp ce Yero Bello stabileascorul final la pauză cinci minute mai târziu, tăind complet elanulardelenilor lui Pustai.

Nici după pauză datele problemei nu s-au schimbat foarte mult,medieşenii încercându-şi norocul doar în primele minute alereprizei, însă destul de timid şi insuficient pentru a aduce vreoschimbare pe tabelă. Vasluiul suflă deja în ceafa Timişoarei şi aGalaţiului, iar finalul de campionat se anunţă a fi unul dintrecele mai disputate din ultimele sezoane. Evident, cureprezentantele provinciei în prim-plan!

Wesley şi Adailton au ajunsla cota 10, respectiv 9 goluri marcate pentru Vaslui încampionat

VASLUI:Kuciak - Genchev, Papp, Cânu, Milanov - Gheorghiu, Raul Costin,Wesley, Sânmărtean - Adailton, Bello

Rezerve: Cerniauskas, Campano, Rivas, Milisavljevic, RichardAnnang, Bălace, Mike Temwanjera

MEDIAŞ:Pleşca - Vukadi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 2 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 2 ore
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 2 ore
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

Putin și Trump s-au felicitat reciproc de Ziua Victoriei. Kremlin: „Au fost cuvinte calde”

HotNews acum 18 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump s-au felicitat reciproc, prin intermediul consilierilor lor, pentru cea de-a 80-a aniversare a victoriei Aliaţilor asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, a i

Începe oficial campania electorală pentru turul doi al prezidenţialelor. AEP anunţă regulile

Pagina de media acum o ora
Campania electorală pentru turul al doile al alegerilor prezidenţiale din 2025 începe oficial astăzi, 9 mai, anunţă Autoritatea Electorală Permanentă. Instituţia reaminteşte într-un comunicat de presă regulile campaniei şi îi îndeamnă pe competitori

Zeci de persoane din județul Brașov, la spitale cu muşcături de căpuşe / Care sunt sfaturile autorităţilor de sănătate publică

G4Media acum o ora
Zeci de persoane au ajuns la spitalele din judeţul Braşov, în ultima perioadă, după ce au fost muşcate de căpuşe. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov transmite o serie de recomandări pentru prevenirea muşcăturilor acestor insecte, subliniind c

OFICIAL Xabi Alonso și-a anunțat plecarea de la Bayer Leverkusen: „Am căzut de comun acord. Sunt ultimele două meciuri ale mele aici” » Spaniolii anunțaseră de dimineață că a semnat deja cu Real Madrid

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Xabi Alonso (43 de ani) și-a anunțat plecarea de la , după 2 ani și jumătate pe banca „aspirinelor”. Este principalul favorit să preia banca celor de la

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum 5 ore
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

Indicele ROBOR a ajuns la 7,31%

HotNews acum 5 ore
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat vineri panta ascendentă până la 7,31% pe an, de la 7,25% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de

JD Vance, despre conflictul dintre India și Pakistan: „Nu este treaba noastră”. Care este îngrijorarea administrației de la Washington

HotNews acum 54 minute
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat joi că India şi Pakistanul ar trebui să-şi reducă tensiunile, dar a adăugat că SUA nu pot controla cei doi vecini asiatici înarmaţi nuclear şi că un război între ei nu ar fi „treaba” Statelor Unite, rela

Vremea

București
acum

16°
vin.

13°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

8°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°