Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S&P: Datoria publică a României ar putea ajunge la 262% din PIB până în 2050

Publicat in Curierul, luni 18 aprilie 2011 ·

Datoria publică a României ar putea ajunge la 262% din PIB până în 2050, iar deficitul bugetar la 20,6% din PIB, în absenţa unor noi reforme structurale sau de politică fiscală care să consolideze sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice, potrivit unei analize a Standard & Poor's (S&P).

Scenariul de bază prezentat de S&P nu este o predicţie, ci reprezintă o simulare menită să sublinieze importanţa cheltuielilor legate de îmbătrânirea populaţiei în evoluţia situaţiei financiare a unei ţări pe termen lung, notează agenţia de rating în raportul Global Aging 2010-2011.

Cifrele calculate de S&P se bazează pe estimările Eurostat privind evoluţia demografică a României şi pe estimările guvernului privind costurile cu pensiile şi cheltuielile publice generale legate de îmbătrânirea populaţiei.

Proiecţiile Eurostat sugerează că raportul dintre numărul de persoane cu vârsta de peste 65 de ani şi populaţia cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani se va dubla până în 2050 la 54%, de la 21% anul trecut, în principal din cauza ratelor scăzute de fertilitate şi creşterii duratei medii de viaţă. În plus, Eurostat estimează că populaţia României va scădea în următorii 40 de ani de la 21 de milioane la 18 milioane de locuitori. Totodată, numărul populaţiei active va scădea până în 2050 la 57% din totalul locuitorilor, de la 70% în prezent, notează S&P, care citează estimările Eurostat. "O astfel de dinamică demografică va exercita presiuni substanţiale pe creşterea economică şi finanţele publice ale României pe termen lung, iar impactul generat ar putea fi semnificativ. Considerăm că numărul tot mai mare de bătrâni va conduce la cheltuieli mai ridicate pentru pensii şi sănătate", notează analiştii agenţiei de evaluare financiară, citaţi de Mediafax.

Guvernul estimează că cheltuielile cu pensiile vor creşte cu 4,8% din PIB până în 2050 faţă de nivel

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 4 iulie 2024

Gandul acum 34 minute
Joi, 4 iulie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 7 iulie 2024. La tragerile loto de duminică, 30 iunie 2024, Loteria Română a acorda

Doliu în lumea filmului românesc. S-a stins din viață la 74 de ani actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu

Ziare.com acum 10 ore
S-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu, a anunţat, miercuri, 3 iulie, Teatrul Naţional Târgu Mureş. Ion Riţiu (4 decembrie 1950, Târnăveni - 2 i

DNA Om de afaceri din Capitală, reținut după ce a fost prins în flagrant cu o mită de 70.000 de euro

Ziua Constanta acum 9 ore
Procurorii DNA anunță că l-au reținut pe omul de afaceri care ar fi primit o mită de 70.000 de euro! Potrivit DNA, la data de 04 iulie 2024 inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de

Cristi Chivu, despre eliminarea României de la Euro 2024: „Chiar credeam”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cristi Chivu (43 de ani), fostul căpitan al echipei naționale, a analizat . „Tricolorii” au fost eliminați de Olanda în optimi, scor 0-3, iar fostul jucător este convins că naționala mai are mult de muncă până să ajungă la cel mai înalt nivel.

Surse Reuters: Kamala Harris, principala opţiune pentru a-l înlocui pe Joe Biden dacă acesta se va retrage

News.ro acum 13 ore
Vicepreşedinta Kamala Harris este principala alternativă pentru înlocuirea preşedintelui american Joe Biden în cazul în care acesta decide să nu îşi continue campania în vederea realegerii, potrivit a şapte surse de rang înalt din cadrul campaniei l

Joe Biden se pregătește de retragere din cursa pentru Casa Albă. Ce i s-a destăinuit președintele american unui aliat cheie

Ziare.com acum 9 ore
După dezbaterea de săptămâna trecută, președintele american Joe Biden ia în calcul să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Sau cel puțin așa a lăsat să se înțeleagă într-o discușie avută cu o persoană foarte apropiată, scrie New York Times. Biden

FOTO Mesajul celor de la UEFA, după ce fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile » Cum i-au numit pe „tricolori”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile, după ce , în optimile competiției, părăsind Campionatul European din Germania.

Traficul pe Valea Oltului va fi închis timp de o lună

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunţat miercuri, 4 iulie, că traficul pe Valea Oltului va fi închis timp de o lună, începând din 8 iulie până în 9 august, pe timp de zi, iar şoferilor le vor fi recomandate rute ocolitoare. În zonă se

Emma Răducanu s-a calificat în turul trei la Wimbledon

News.ro acum 8 ore
Emma Răducanu s-a calificat, miercuri, în turul al treilea la turneul de la Wimbledon, cu o victorie confortabilă, scor 6-1, 6-2, împotriva sportivei belgiene Elise Mertens. Raducanu a avut probleme de formă de la triumful său uimitor de la US Open

Ciolacu: SUA trebuie să ajungă pe unul dintre primele trei locuri în topul investitorilor străini în România

Mediafax acum 8 ore
„Securitatea cetăţenilor noştri este asigurată în mod direct prin Parteneriatul Strategic pe care îl avem cu SUA”, continuă postarea Ciolacu. Premierul susţine că România va continua să fie un partener deschis şi determinat să contribuie la întărire

Vremea

București
acum

17°
joi

17°/27°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/32°
Constanta
acum

17°
joi

17°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/26°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

13°/24°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/25°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/33°
dum.

20°/35°