Anca Giurchescu a fost dansatoare, ajustor mecanic în fabrică, campioană naţională la tras cu arma şi cercetătoare a dansurilor tradiţionale. 11 ani a fost refugiat politic în Danemarca. A vorbit despre dans în cele mai mari universităţi din lume. Acum, la 80 de ani, studiază manelele.

Acum o lună a început un curs de manele la Conservator. Între etnomuzicologii care explicau savant impactul social al manelei s-a remarcat o femeie cu părul blond şi un colier mare şi roşu la gât, care povestea cu entuziasm despre dansul din buric, în timp ce-şi mişca mâinile pe ritmuri turceşti. Abia când s-a ridicat şi a început să meargă poticnit mi-am dat seama că are 80 de ani.

"Spinarea mea e făcută praf! Combinaţia de dans cu tras la armă e foarte bună pentru o şiră a spinării care nu mai e decât morală", mi-a spus mai târziu, când aveam deja ochii mari şi în cap îmi rulau vreo trei filme care s-ar putea face despre viaţa ei.

Anca Giurchescu locuieşte într-un apartament cu mobilă veche dintr-o vilă din Bucureşti. Tocmai s-a întors de la Trondheim, încântată că a predat ştiinţa dansului în faţa a 60 de studenţi pasionaţi şi bine pregătiţi. Face o cafea, închide laptopul, se aşează la masa grea din sufragerie şi povesteşte cum a ajuns să fie străină în România.

S-a născut într-o familie de ardeleni. Bunicul din partea mamei era Nicolae Mircea, cel care a înfiinţat Caru' cu Bere în 1899. Tatăl era inginer la Gaz Metan, locuia la Mediaş şi a cumpărat o fermă de cinci hectare la Copşa Mică. Când au venit comuniştii, i-au confiscat-o şi au construit pe terenul ei. După '89, autorităţile i-au spus că, deşi avea doar 5 ha, tot centrul oraşului e construit pe locul fermei. Nu pot să-i dea înapoi decât casa, care între timp s-a transformat în biserică.

Din clasa a doua a plecat la Sibiu, unde a prins cedarea Ardealului, când toată Universitatea din Cluj s-