În primele trei luni ale acestui an, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a înregistrat în judeţul Suceava 88.698 de apeluri din care numai 16.459 au fost direcţionate către agenţiile de urgenţă, restul fiind catalogate ca fiind apeluri false.
Statistica pe primul trimestru din anul 2011 realizată de STS arată că 81,44% dintre apelurile primite la Numărul Unic de Urgenţă 112 s-au dovedit a fi false. Mihai Agafiţei, şeful Biroului Răspuns Apel Unic de Urgenţă 112 Suceava, a declarat că operatorii sunt instruiţi să ceară anumite detalii înainte de a transfera apelurile către agenţiile de urgenţă şi sunt atenţi la zgomotele care se aud în fundal, acestea putând oferi indicii despre veridicitatea apelului.
„Cei mai mulţi apelanţi au un limbaj injurios însă nu puţine sunt cazurile în care suntem solicitaţi pentru a oferi diverse informaţii. Alte cazuri frecvente sunt cele în care numărul 112 este apelat accidental sau se încearcă contactarea unui operator de telefonie mobilă, în pofida faptului că acest serviciu de urgenţă este intens mediatizat“ explică Mihai Agafiţei, referindu-se la apelurile tratate ca fiind false.
Cel mai mare neajuns pe care aceste apeluri îl creează este acela că se blochează liniile şi oricât de puţin probabil ar părea acest scenariu, nu de puţine ori s-a întâmplat ca o urgenţă reală să fie pusă pe linia de aşteptare.
Deşi STS realizează o filtrare foarte bună a apelurilor făcute la 112, agenţiile de urgenţă înregistrează anual pierderi serioase. Pe perioada anului 2010, Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava a tratat ca fiind adevărate 1.077 de farse, dintr-un total de 52.799 apeluri primite, acest fapt cauzându-i o pierdere de 400.000 lei.
Amenzi usturătoare
Ca urmare a constatărilor făcute de către autorităţile statului, de la începutul anului au fost sancţionaţi confor