Rusia a încheiat un acord de furnizare de gaze naturale către companiile din sectorul produselor chimice din Ucraina la un preţ redus, a anunţat primul-ministru ucrainean Mykola Azarov, citat de Bloomberg. Ţările au încheiat un acord privitor la importul a 4 mld. metri cubi de gaze la un preţ de 170 de dolari pe 1.000 metri cubi.
Bulgaria a atras investiţii străine directe în valoare de numai 53,4 mil. euro în primele două luni ale acestui an, potrivit datelor băncii centrale citate de Sofia News Agency. În ianuarie-februarie 2010, volumul investiţiilor străine directe se ridica la 214,9 mil. euro.
Producătorul chinez de echipamente pentru telecomunicaţii Huawei îşi va stabili noul centru logistic în Ungaria, acesta urmând să reprezinte cea de-a doua mare bază mondială de distribuţie a companiei, scrie Portfolio.hu.
Producătorii ungari au primit comenzi în creştere cu 28,3% în februarie comparativ cu luna similară a anului trecut, comenzile noi la export urcând cu 29,6%, iar cele interne cu 16,7%, potrivit Budapest Business Journal. Creşterea comenzilor noi a accelerat de la 25,6% în ianuarie.
Autoritatea de supraveghere a sectorului media din Ungaria a anunţat blocarea fuziunii locale a grupului elveţian Ringier şi a celui german Axel Springer, potrivit CNBC. Fuziunea ar crea "un risc semnificativ" pentru dreptul de a primi informaţii din surse diverse, au arătat oficialii ungari.
Rusia a încheiat un acord de furnizare de gaze naturale către companiile din sectorul produselor chimice din Ucraina la un preţ redus, a anunţat primul-ministru ucrainean Mykola Azarov, citat de Bloomberg. Ţările au încheiat un acord privitor la importul a 4 mld. metri cubi de gaze la un preţ de 170 de dolari pe 1.000 metri cubi.
Bulgaria a atras investiţii străine directe în valoare de numai 53,4 mil. euro în primele două luni ale acestui an, potrivit da