Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce facem cu cei care au plătit pentru certificarea fiscală?

Publicat in Curierul, luni 18 aprilie 2011 ·

Certificarea declaraţiilor fiscale de către un consultant fiscal a fost amânată până în 2013

Ordonanţa vine însă cu două săptămâni înainte de termenul de depunere a declaraţiilor, iar unii contribuabili au plătit deja pentru certificare

Guvernul a suspendat obligativitatea certificării declaraţiilor fiscale anuale, înaintea depunerii lor la organul fiscal, de către un consultant fiscal, până în data de 1 ianuarie 2013. Actul normativ prin care se legiferează suspendarea este OUG 35/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 253 din 11 aprilie 2011, motivaţia unei astfel de măsuri este următoarea: "Având în vedere costul suplimentar pe care contribuabilii sunt nevoiţi să îl suporte prin existenţa obligativităţii certificării declaraţiilor fiscale anuale de către un consultant fiscal, înaintea depunerii lor la organul fiscal, se reţine că menţinerea acestei obligaţii va atrage nemulţumirea contribuabililor, va produce prejudicii relaţiei contribuabil - stat şi va determina neconformarea contribuabililor cu prevederile legale în ceea ce priveşte obligaţiile de declarare."

Prevederea actului normativ este scurtă şi foarte explicită, astfel - aplicarea prevederilor art. 83 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Cine câştigă şi cine pierde de pe urma ordonanţei?

Deşi la prima vedere s-ar putea spune că este un lucru bun, o birocraţie în minus şi mai puţine costuri suplimentare, trebuie specificat faptul că şi de data aceasta Guvernul a luat o decizie caracteristică felului în care acţionează: Ordonanţa vine cu două săptămâni înainte de termenul de depunere a declaraţiilor iar contribuabilii conştiincioşi deja au semnat şi plătit sute de lei pentru contractele de certificare.

C

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 2 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 6 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 3 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Lasconi: Ciolacu este ocupat să filmeze TikTok-uri, nu are timp să scoată ţara din dezastru

Mediafax acum o ora
Reacţia preşedintei USR vine după ce premierul Marcel Ciolacu a postat un nou clip pe TikTok, în care face un top mâncărurilor sale tradiţionale româneşti preferate. „Economiştii atrag constant atenţia asupra creşterii explozive a datoriei externe t

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 5 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 5 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 8 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Elon Musk, invitat să cumpere un castel din Evul Mediu pentru a-l transforma în hub pentru operațiunile sale din Europa FOTO

Ziare.com acum 56 minute
Miliardarul american Elon Musk este încurajat de un oraș din Polonia să cumpere un castel din apropiere pe care să îl transforme în sediul central al operațiunilor sale europene, transmite AP. Primarul din Glogowek, Piotr Bujak, a spus marți, 14 ian

Mijlocaşul slovac Andrej Fabry a semnat cu FC Universitatea Cluj

Mediafax acum 34 minute
Născut la 1 martie 1997 în Topolcany (Slovacia), Andrej Fabry a început fotbalul la vârsta de zece ani şi a trecut pe la mai multe echipe de juniori, printre care Velkek Ripnany, Zbehy şi FC Nitra. Ultima dintre acestea e şi cea pentru care a debuta

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°