După modelul occidental, a fost o vreme când ne-am rezolvat problemele financiare prin credite bancare. Zilele trecute m-am gândit că ar fi timpul să fac o mişcare ingenioasă şi să-mi adun creditele la o singură bancă. Am făcut o baie de admiraţie, fiind atât de curtată de ambele bănci, cu oferte care mai de care mai atractive. Aparent.

Pentru că după calmarea spiritelor, la o simplă analiză mi-am dat seama că de fapt e vorba de aceeaşi Mărie, doar cu altă pălărie. „La noi comisionul e zero”, se lăuda una dintre bănci, da, dar dobânda e mai mare! „La noi dobânda e mică”, mă îmbia cealaltă, uitând să precizeze că am de plătit la comisioane, de-mi zboară capacele. Fiind lămurită situaţia ratelor, de bună seamă că am ales-o pe cea care s-a mişcat mai repede, fără prea multă birocraţie şi ceea ce era şi mai important, luându-şi asupra sa rezolvarea stingerii creditului de la cealaltă bancă. Sună simplu şi european! Doar că banii viraţi în contul băncii cu ordin de plată la termen, creează probleme. Potrivit unui extras aş avea de plată suma X, plus dobânda 1% potrivit legii. Însă legile nescrise ale băncii a cărei clientă fidelă am fost- sunt încă?- de foarte mulţi ani, îmi cere deschiderea unui cont contra cost, un mizilic de 500 de lei. În plus. De ce? De ce nu! „Noi am virat banii”, se scuză una, „trebuie să vă deschideţi un nou cont”, spune alta. „Aveţi răbdare, dacă nu acceptă plata, o daţi la OPC”, mă învaţă prima, „trebuia să rămâneţi la noi”, mă dojeneşte alta.

Nu dau numele băncilor, ca să nu le fac reclamă. Încă. Totuşi mă întreb. Unde sunt banii până la urmă? Unde-i şoarecele, l-a mâncat pisica?

După modelul occidental, a fost o vreme când ne-am rezolvat problemele financiare prin credite bancare. Zilele trecute m-am gândit că ar fi timpul să fac o mişcare ingenioasă şi să-mi adun creditele la o singură bancă. Am făcut o baie de admiraţie