Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mulţi români, sclavi în Grecia

Publicat in GAZETA de SUD, luni 18 aprilie 2011 ·

Treizeci şi cinci de muncitori agricoli români, care lucrau la recoltarea fructelor în condiţii similare sclaviei, au fost eliberaţi săptămâna trecută de poliţie, în sudul Greciei. 14 dintre ei au ajuns deja acasă şi, chiar dacă au venit mai săraci decât au plecat, sunt mulţumiţi că au scăpat cu viaţă. Sâmbătă după-amiază, câţiva români din Arad aşteptau în gara din Drobeta Turnu Severin să se urce într-un tren spre casă. Muncitorii agricoli au fost recrutaţi pentru recoltarea căpşunelor în sere, după ce li s-au promis un salariu de 25 de euro pe zi şi cazare. În realitate, ei erau constrânşi să muncească sub ameninţarea unor persoane înarmate şi erau forţaţi să doarmă în adăposturi improvizate în apropiere de câmp. Banda care îi exploata îi maltrata şi le lua salariile.

„Ce am trăit noi în Grecia să nu mai păţească nimeni! Am fost minţiţi că o să fim duşi acolo să muncim în sere cu căpşuni şi o să fim plătiţi cu 25 de euro pe zi, plus că o să avem condiţii de cazare şi un program normal. Dar când am fost preluaţi de un microbuz din Craiova, am aflat că lucrurile nu vor mai sta aşa. Trebuia să muncim ca să le dăm lor 50 de euro pe zi, plus să ne cumpărăm mâncare, iar condiţiile de cazare erau sub orice critică, inumane. Ne-au pus să dormim în corturi de nailon, fără energie electrică, nu aveam paturi, ne trezeam dimineaţa îngheţaţi şi trebuia să muncim câte 10-12 ore pe zi. Când îi vedeam pe greci că stăteau cu nişte bâte mari lângă noi, nu aveam curaj să reclamăm nimic pentru că ne era frică pentru viaţa noastră“, a povestit un arădean.

Şi-au lăsat serviciile ca să plece în Grecia

După câteva luni în care i-au ţinut pe muncitori în condiţiile descrise, doi români şi un grec au fost arestaţi joi în apropierea satului Kurtesi (Peloponez), iar alţi trei români sunt căutaţi în acest caz. Muncitorii spun că au fost salvaţi de soţul unei femei c

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 10 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°