Articole sportive, în valoare de aproximativ 1.000.000 de euro, susceptibile a fi contrafăcute, au fost găsite de poliţişti în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un container sosit din China.
În urma controlului fizic, vameşii au constatat că în interiorul containerului se aflau colete ce conţineau 3.025 de costume sport, 2.550 de bluze sport, 4.500 de pantaloni sport, 46.100 de pantaloni scurţi şi 13.900 de pantaloni sport 3/4, articole susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 1.000.000 de euro.
Marfa a fost reţinută şi depozitată de inspectorii vamali pentru a fi expertizată. A fost întocmit dosar de cercetare penală pentru punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Falsuri din Bangladesh
Vameşii au mai confiscat articole de îmbrăcăminte, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 99.000 de euro, găsite într-un container sosit din Bangladesh pentru o societate comercială cu sediul în localitatea Otopeni, judeţul Ilfov.
Containerul avea declarate 465 de colete cu îmbăcăminte. În urma controlului vamal, au fost descoperite aproximativ 1.015 articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte care purtau însemnele unor firme de renume.
Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produselor originale,valoarea lor s-ar fi ridicat la aproximativ 99.000 de euro.
Bunurile au fost confiscate pentru expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.