Maicon, brazilianul minune din Ghencea, e fan al lui Dinho şi spune că fotbalul trebuie jucat din inimă şi cu zîmbetul pe buze
Zîmbetul lui Ronaldinho şi tatuajele lui Beckham. Maicon păşeşte în Ghencea ca un om normal, dar, imediat, paznicii stadionului îl primesc ca pe o vedetă. "Maicon joga bonito", "Maiconmania, ce faci?", îl salută aceştia. Fotbalistul de 22 de ani răspunde într-o română aproximativă: "Bine, bine!", uşor intimidat de atenţia care i se acordă.
Ieri, ziua sa liberă, sud-americanul şi-a petrecut-o cu logodnica Giselle, cea căreia i-a dedicat "dubla" din Regie. Şi-a făcut însă timp pentru o vizită-fulger în Ghencea şi o discuţie pentru cititorii Gazetei. Prima remarcă e una despre vreme: "Frig, gata?", îşi exersează iar româna. Păşeşte apăsat pe gazonul din Ghencea, însă nu începe shootingul înainte de a-şi aranja părul.
Tatuajele cu noroc
Maicon vorbeşte despre familia sa şi despre Dumnezeu. "Fără ajutorul divin nu aş reuşi nimic! De la Dumnezeu vine forţa mea. De aceea, după fiecare gol, Îi mulţumesc. Apoi, gîndul merge către familia mea! Îmi sărut cele două tatuaje. Unul reprezintă numele fiicei mele de patru ani, Evelyn, care e în Brazilia, iar cel de-al doilea le este dedicat părinţilor mei. Semnul cu inima e pentru actuala mea logodnică, Giselle, ce care mă susţine în fiecare zi. Sîntem împreună de un an şi jumătate!".
Alegria "Dinţosului"
Vîrful carioca a povestit de unde s-a inspirat în felul în care se bucură, după fiecare reuşită: "Înseamnă bucurie, fericire. La fel face şi idolul meu, Ronaldinho. Îmi place să văd lumea fericită în tribune atunci cînd înscriu. Iubesc fotbalul cu zîmbetul pe buze şi jucat cu inima. Cînd eram mic şi băteam mingea pe străzi cu Brazilia, mă bucuram la fel după fiecare reuşită. Acolo am învăţat că dacă nu pui inimă în ceea ce faci, atunci nu vei