Mai sunt doar câteva săptămâni până la expirarea termenului de depunere a bilanţului financiar aferent anului 2010, avertizează Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Brăila. Instituţia reaminteşte contribuabililor că termenul de depunere a situaţiilor financiare anuale pentru 2010 expiră la 30 aprilie, excepţie făcând societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, care au obligaţia depunerii până la finele lunii mai.
Concret, aceste entităţi depun la Finanţe situaţiile financiare anuale în termen de 150 zile de la încheierea exerciţiului financiar, adică până la data de 30 mai 2011. "Celelalte persoane prevăzute la art.1 din Legea contabilităţii, vor depune aceste situaţii în termen de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv până la data de 30 aprilie 2011", se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. De asemenea, tot la 30 aprilie sunt obligate să depună situaţiile financiare anuale şi persoanele juridice fără scop patrimonial. În acelaşi material de presă, DGFP Brăila informează că pentru a intra în posesia programului de preluare a situaţiilor financiare anuale pentru anul 2010, persoanele juridice trebuie să se prezinte cu 2 dischete la Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Brăila, de pe Faleză, camera 109, sau la organele fiscale teritoriale unde sunt luaţi în evidenţă ca plătitori de impozite şi taxe, respectiv administraţiile financiare orăşeneşti din Ianca, Însurăţei şi Făurei, precum şi la cele comunale, în localităţile Movila Miresii, Dudeşti şi Viziru. Programul poate fi descărcat şi de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro. Mai sunt doar câteva săptămâni până la expirarea termenului de depunere a bilanţului financiar aferent anului 2010, avertizează Direcţia Generală a Finanţelor Publice