Accidentul rutier s-a produs la intersecţia Drumului Naţional 22, ce leagă Constanţa de Tulcea, cu Drumul Comunal 81, la intrarea în localitatea Săcele, pe şoseaua care duce spre Gura Dobrogei. Un martor care a apelat numărul de urgenţă 112 a anunţat că opt persoane sunt imobilizate în două autoturisme, o Toyota şi o Skoda.Poliţiştii nu exclud nici posibilitatea ca accidentul să fi fost provocat de şoferiţa Toyotei, care ar fi pătruns din neatenţie pe contrasens. La volanul Skodei se afla Ţuţuianu Magdalena (35 de ani), însărcinată în două luni. Pe scaunul din dreapta faţă se afla soţul ei, Claudiu Costel Ţuţuianu (37 de ani) iar pe bancheta din spate se afla fiica lor, Daria Ştefania (7 ani), Carmen Bîrnă (33 de ani) şi mama şoferiţei Lenuţa Banu (57 de ani). Lenuţa Banu a fost proiectată din maşină şi a murit pe loc. La volanul Toyotei se afla Mihaela Any Paltarac (47 de ani), Claudiu Paltarac (54 de ani) şi Sabin Florin Paltarac (22 de ani). Şoferiţa Toyotei a fost ultima scoasă din fiarele cotorsionate de echipajul de descarcerare.
UPDATE Anchetatorii nu îşi pot explica cum s-a produs tragedia altfel decât din cauza unei defecţiuni tehnice.
Ocupanţii celor două autoturisme au avut un ghinion teribil: dacă Toyota nu ar fi trecut pe şosea exact în momentul exploziei cauciucului autoturismului Skoda, cel mai probabil accidentul s-ar fi soldat cu răniţi.
Pe porţiunea de drum unde s-a produs accidentul vizibilitatea este maximă şi dacă şoferii nu ar fi avut viteză autoturismele ar fi ieşit de pe şosea în câmp, evitând coliziunea. Impactul a fost atât de nimicitor încât motorul Skodei a zburat la aproximativ 20 de metri iar puntea din faţă s-a desprins şi a ajuns la 15 metri de maşină.
UPDATE Persoana decedată este o femeie, pasageră a autoturismului Skoda, cu numărul de înmatriculare IF02 AYA, în care se aflau cinci pasageri. Tot în